Cum sa devii Clarvazator





Este greşit să se creadă că numai unii oameni posedă calităţi extrasenzoriale. De fapt, percepţia extrasenzorială există în stare latentă în fiecare fiinţă umană. Trebuie numai ca aceasta să fie dezvoltată.

Fiecare dintre noi a avut vise care au anticipat viitorul sau care au intermediat un fel de comunicare cu cei care nu mai sunt printre noi. Fiecare dintre noi am intuit că ceva rău sau ceva bun este pe cale să se întâmple.

Vizitând locuri noi sau întâlnind oameni necunoscuţi, mulţi dintre noi am avut un sentiment ciudat care ne-a spus "parcă am mai fost prin locurile acestea odată sau o ştiu pe persoana aceasta de undeva." Aceste percepţii fac parte din fenomenul ESP. Este de asemeni greşit ca aşa numitele persoane înzestrate să creadă că posedă orice fel de puteri supranaturale sau să se aştepte să fie adulate ca zei sau zeiţe.

Narcisismul şi cupiditatea unui clarvăzător pot să dăuneze fenomenului ESP în aceeaşi măsură în care superficialitatea şi scepticismul nejustificat ale audienţei o fac. Numai decenţa şi bunul simţ ale ambelor părţi ajută ca înţelegerea să devină cunoaştere şi cunoaşterea să devină înţelepciune, pentru ca în final înţelepciunea să fie aplicată în scopul îmbunătăţirii vieţii.

Clarviziunea este abilitatea de a vedea cu ajutorul minţii, un fel de a doua vedere.

Se spune că unii oameni sunt născuţi clarvăzători ca un rezultat al activităţilor din vieţile precedente, iar alţii devin subit în urma unui accident fizic devastator sau a unei traume psihice puternice.

Nostradamus este unul dintre cei mai cunoscuţi profeţi ai tuturor timpurilor. Se pare că însuşirile de clarviziune s-au manifestat încă de timpuriu în cazul lui. La început ele se refereau mai mult la chestiuni personale, adeseori erau în legătură şi cu activitatea sa profesională. (A studiat ştiinţele naturale şi medicina, obţinând titlul de doctor în medicină). Desprins din spaima prin care a trecut şi oboselile ce le-a îndurat Nostradamus în timpul ciumei, se pare că acest dar a trecut cu încetul în domeniul suprapersonalului, aşa căi s-au putut arăta şi viziuni asupra întâmplărilor viitoare din viaţa lumii şi a popoarelor.

Vanga, clarvăzătoarea bulgăroaică oarbă, îşi manifesta capacităţile extraordinare recepţionând imagini şi auzind glasuri. Ea pătrundea cu o exactitate uluitoare în trecutul depărtat şi apropiat, prezent şi viitor, atingea cele mai ascunse unghere ale sufletului oamenilor, ajungea până la universuri necunoscute şi ne aducea informaţii despre lucruri stranii şi de necrezut, îşi făcea predicţiile sale asupra unui singur ins, asupra unui întreg popor, asupra unor oraşe şi sate, asupra întregii planete. Ea obişnuia să repete: " Oh, astea sunt forţele, micile forţe care se află permanent în jurul meu. Există însă şi altele mai mari, care le conduc pe acestea. Când hotărăsc să se adreseze cuiva prin gura mea mă simt rău, iar apoi mă simt abătută pentru tot restul zilei."

Greta Alexander din SUA susţine că, încă din copilărie, a fost îndrumată de doi ghizi spirituali. Odată cu trecerea timpului, ea a devenit conştientă că posedă un har deosebit: acela de a veni în ajutorul oamenilor dispăruţi, răpiţi, rătăciţi,etc., identificându-se temporar cu aceştia, şi, din păcate încercând şi ea toate sentimentele şi senzaţiile victimelor...Ulterior, fiind însărcinată cu cel de-al doilea copil, Greta a fost, întâmplător, lovită de un fulger în timpul unei furtuni. Fizic nu a fost afectată, dar, după ce şi-a revenit din şocul resimţit, s-a trezit că stăpâneşte la perfecţie toate principiile chiromanţiei! Până atunci ea nu se ocupase niciodată de nici o formă de divinaţie. Valentina Gârlea, clarvăzătoarea oarbă din Iaşi, mărturiseşte: "Eu n-aş mai vrea să văd cu ochii fizici niciodată, căci ce văd cu ei parcă e o minciună! Cu ei am văzut ceva care îi o amăgeală, nu-i ceva adevărat ce vezi cu ochii fizici! E bine cu ei, ca să ştii să te fereşti şi să ştii să mergi, dar totuşi cu ei eşti ca orb pe Pământ! Lumea adevărată este cea văzută cu vederea adevărată, este cea văzută cu ochii minţii. Asta-i cea mai frumoasă!(...) Deşi n-am văzut cu ochii fizici decât foarte puţini ani, n-aş mai vrea nicicând încă trei vieţi de-aici înainte dacă mi-ar da Dumnezeu şi dacă mi-ar da să aleg - n-aş mai vrea să mai văd cu ochii deschişi. Ceea ce văd cu ochii închişi e mult mai frumos, e foarte frumos. Şi e mai frumos datorită culorilor. Din culori este totul, adevărul adevărat este în culori, e în preajma noastră!". Se pare că termenul general de clarsenzitivitate ne defineşte o "iluminare" telepatică sau precognitivă care poate alerta organismul să acţioneze corespunzător într-un mod în care persoanei în cauză să i se pară că trupul său a fost împins de un agent invizibil.

Asemenea senzaţii interioare au fost destul de des menţionate, mai ales în cazurile în care persoana împinsă la acţiune este de părere că a fost astfel salvată dintr-un pericol Winston Churchill a acţionat datorită unor astfel de impulsuri în mai multe ocazii; ca atunci când, scăpând de burii care îl capturaseră, a simţit că a fost "îndrumat" către singura casă al cărei proprietar nu 1-ar fi predat imediat autorităţilor.

Exemple de acest gen în istorie sunt nenumărate!

Clarviziunea se poate dezvolta până la un anumit nivel prin exerciţii mentale persistente. Nu v-aţi gândit niciodată că aţi putea vedea cu mintea, pentru că folosiţi în fiecare minut al vieţii dvs. vederea fizică. Naturii umane îi place confortul şi îi displace orice fel de efort susţinut. Încercând să percepeţi realitatea înconjurătoare prin intermediul minţii în loc să vă folosiţi vederea fizica este ca şi cum aţi merge desculţ când v-aţi putea foarte bine plimba în pantofii dvs. confortabili. De ce săvă bateţi capul? Merită?...

Dacă veţi înţelege ceea ce mintea dvs. poate să facă pentru dvs, cu siguranţă că veţi ajunge la concluzia că merită. Mintea umană, prin diviziunile ei superioară şi inferioară -supraconştientul şi subconştientul, are un potenţial enorm. Acesta trebuie folosit însă cu grijă, pentru simplul motiv că mintea poate să vindece şi mintea poate să ucidă. Aşa ciudat cum sună, mintea poate produce, opri sau schimba cursul evenimentelor, ca şi al vremii. Mintea poate afecta lumea fizică în mod mecanic, deranja dispozitivele electrice, ş.a.m.d.

Există un vechi proverb care spune:"Călătoria de o mie de mile începe cu un pas." Pentru a deveni clarvăzător şi a vă dezvolta potenţialul mental, trebuiesc făcuţi cinci paşi importanţi:

Primul pas: trebuie să acceptaţi ideea ca întreaga noastră cunoaştere este fragmentară şi iluzorie, datorită puterii noastre de percepţie limitate. Al doilea pas: trebuie să deschideţi un canal de comunicaţie cu extensiile lumii fizice care nu pot fi percepute prin cele cinci simţuri obişnuite. Al treilea pas: (şi poate cel mai dificil şi consumator de timp) trebuie să înţelegeţi realitatea nouă şi ciudată pe care aţi început s-o vedeţi prin mintea dvs. Al patrulea pas: trebuie să aplicaţi noua dvs. înţelegere pentru a obţine eventual unele rezultate în dimensiunea fizică (cum este cazul în procesul de vindecare mentală). Al cincilea pas: ţineţi energia dvs. nou dezvoltată sub controlul minţii conştiente şi al iertării sufleteşti. In ciuda realizărilor care pot fi uneori de-a dreptul surprinzătoare, rămâneţi modest şi caritabil.

Nu încape nici o îndoială că lumea fizică este mai mult nevăzută şi neauzită decît percepută. Ochii şi urechile umane pot să perceapă numai o gamă limitată a energiei radiante, care include lumina şi sunetul. Din punct de vedere al lungimilor de undă, radiaţia electromagnetică se desfăşoară pe o gamă foarte întinsă, de la razele gamma cu o lungime de undă mai mică de 0,01 nanometri până la undele radio măsurate în milioane de kilometri, în acest spectru atât de larg, lungimile de undă vizibile ochiului uman ocupă o bandă foarte îngustă, între 400 şi 700 de nanometri.

Din cele 65 sau mai multe octave de radiaţii cunoscute, ochiul uman este sensibil numai la una şi simţul auzului uman acoperă numai 11! Din acest punct de vedere suntem în multe privinţe inferiori multor animale, păsări şi insecte care pot vedea sau auzi sunete aflate mult sub limita de percepţie umană.

Cu toate acestea, cunoaşterea realităţii înconjurătoare depinde de văz şi de auz mai mult decât de orice altceva. Ciudat, nu-i aşa?

Şi mai ciudat încă este că aceleaşi simţuri (care percep oricum, mai puţin de o cincime din spectrul energiei radiante) ne înşeală atât de des Dacă într-o noapte frumoasă de vară priviţi cerul înstelat, rămâneţi probabil convins că ceea ce vedeţi este real.

Această convingere nu este însă adevărată Lumina călătoreşte în spaţiu cu viteza fantastică de 182 282 mile pe secundă.

În ciuda acestui fapt, datorită distanţelor uriaşe dintre stele, îi ia luminii mulţi ani ca să atingă sistemul nostru solar, Pământul şi ochii noştri. Steaua Aldebaran, de exemplu, se află în spaţiu la o depărtare de 68 ani lumină Aceasta înseamnă că razele de lumină care ating retina noastră acum, au fost emise de Aldebaran cu 68 de ani în urmă Ca urmare, ceea ce vedem este locul unde se afla Aldebaran cu aproape şapte decenii în urmă. Între timp Aldebaran a călătorit în spaţiu milioane de mile şi este localizată acum într-un loc pe care nu-1 putem vedea (pentru că îi va lua luminii alţi 68 de ani să atingă Pământul şi vederea noastră). În mod similar, dacă oricare dintre planetele sistemului Aldebaran ar fi locuită şi locuitorii ei ar putea să urmărească evenimentele care se desfăşoară pe Pământ, aceştia ar privi acum imaginile formate cu 68 de ani în urmă, fiind în 1997 martorii depresiei economice din 1929.

Nici una dintre stelele pe care le admirăm în nopţile senine de vară, nu sunt de fapt în locurile în care (credem că) le vedem, întregul peisaj celest nu este nimic altceva decât... o iluzie. Sunt atât de multe iluzii cu care trăim!

S-a crezut că Pămîntul este plat şi despre Soare că se învârte în jurul Pământului, pînă în secolele XV şi XVI când astronomii şi fizicienii Nicolaus Copernicus, Giordano Bruno şi Galileo Galilei au formulat şi completat teoria lor heliocentrică.

Spaţiul şi timpul au fost percepute ca noţiuni absolute şi universale până în secolul XX, când teoria relativităţii a lui Albert Einstein a demonstrat că atât spaţiul cât şi timpul sunt elastice şi pot fi restrânse sau extinse prin mişcare. Deoarece acestea variază în funcţie de gravitaţie, timpul trece mai repede în spaţiul cosmic, unde gravitaţia Pământului este mai slabă.

Aşadar, dacă vizibilului nu i se poate acorda întotdeauna credibilitate aşa cum este perceput prin intermediul facultăţilor noastre fizice, de ce ar întoarce oricine spatele cu încăpăţî nare invizibilului?... Odată ce acceptaţi ideea că invizibilul nu este sinonim cu conceptul de nimic, treceţi la al doilea pas - deschideţi canalul de comunicaţie. Alocaţi timp în fiecare zi, unor exerciţii mentale foarte simple, începeţi cu o jumătate de oră şi pe măsură ce trece timpul, creşteţi durata la cât simţiţi că vă este confortabil. Rutina şi antrenamentul joacă un rol foarte important şi vă vor ajuta să vă dezvoltaţi abilităţile mentale.

Alegeţi un loc liniştit şi încercaţi să exersaţi în fiecare zi la aceeaşi oră. Canalul de comunicaţii care trebuie să se deschidă se află undeva în partea frontală a capului, în locul în care se împreunează sprâncenele dvs. Concentraţi-vă asupra acestui punct şi imaginaţi-vă că puteţi să vedeţi cu partea frontală a creierului. Imaginaţi-vă că eu-1 real al dvs. este închis în corpul fizic şi încearcă să sară în altă dimensiune prin partea frontală a capului.

La început nu veţi experimenta nici o senzaţie specială şi nu veţi vedea mai nimic. Mulţi cărora li s-a spus să exerseze în acest fel au adormit sau au continuat să se gândească la problemele lor zilnice. S-au plictisit ori au ajuns la concluzia că e o nebunie şi în final au renunţat. Şi totuşi, alţii care au persistat să se concentreze la punctul» regiunea frontală a capului, au fost în final capabili să adoarmă mintea conştientă şi au început să vadă, pttţin câte puţin, puncte sau raze de lumină, stele colorate sau alte figuri geometrice care se rotesc. Ca o regulă, următoarea senzaţie experimentată de cei mai mulţi, se aseamănă cu o călătorie printr-un tunel de ceaţă la capătul căruia se află un punct de lumină.

În fine, cea de-a treia categorie este alcătuită din cei care chiar au ajuns să experimenteze clarviziunea. Este necesar un interval de timp de o jumătate de oră până la o oră pentru a împinge pe cineva în altă dimensiune. Oameni care nu se interesaseră niciodată până la momentul respectiv de fenomenul ocult, au fost în felul acesta capabili să-şi revadă vieţile trecute şi viitorul, să comunice mental cu rudele decedate, ş.a.m.d.

Aceştia s-au întors în timp şi au descris lupte, câmpuri de bătălie şi locuri despre care nu aveau să ştie cum arată. Au desenat hărţi ale unor insule îndepărtate, una dintre ele scufundată astăzi, şi tot aşa.

La o întâlnire amicală, un domn care s-a supus unui experiment şi mai complicat, a fost capabil să vadă şi să vorbească bunicilor, părinţilor şi soţilor decedaţi ai persoanelor din audienţă. Domnul respectiv a descris felul în care aceştia arătau. Deşi unul dintre bunici era decedat de mai bine de 50 de ani şi murise înainte ca nepoata lui prezentă în adunare să se nască, acesta a transmis nepoatei un avertisment care s-a materializat un an mai târziu. Domnul supus experimentului a fost de asemeni capabil să citească aura celor din audienţă, indicând anumite boli care aveau să se dezvolte în următorii câţiva ani. Observaţiile lui au fost confirmate în mare parte deoarece fiecare era mai mult sau mai puţin conştient de istoria lui medicală. In fine, domnul a mai fost capabil să călătorească în viitor şi să prezică evenimente care au început într-adevâr să se materializeze câteva luni mai târziu.

Aşadar, este foarte interesant de observat că oricine, indiferent de stadiul de dezvoltare a abilităţilor mentale însă stimulat de un catalizator energetic poate să învârtă butonul şi să funcţioneze în dimensiunea nematerială. Experimentarea clarviziunii poate fi diferită pentru că fiecare individ este o entitate diferită.

S-ar putea ca odată ce aţi sărit în dimensiunea nematerială să vă treziţi înconjurat de o ceaţă groasă, sau să vă aflaţi dintr-odată într-un peisaj care nu diferă de locurile pe care sunteţi obişnuit să le vedeţi în viaţa zilnică. Ca regulă, claraudiţia se dezvoltă mai târziu decât clarviziunea. Aşadar, este foarte posibil să deveniţi clarvăzător şi să continuaţi să fiţi surd în cealaltă dimensiune. Dacă totuşi claraudiţia se dezvoltă în acelaşi timp cu clarviziunea, posibil să începeţi să auziţi sunete neinteligibile şi neplăcute sau voci articulate, muzică, etc.

Întregul proces de dezvoltare a clarviziunii poate să ia oricât, de la câteva minute până la câteva zile, săptămâni, luni sau ani. Poate fi comparat cu efortul de a prinde o transmisie TV, unde iniţial imaginea lipseşte, se întrerupe adesea sau prezintă interferenţe, ca în final să apară clară, colorată şi animată pentru că de fapt Aceasta este clarvederea, un fel de TV show din alte sfere. Odată ce canalul de comunicaţie este deschis, vă veţi simţi ca un spectator ce urmăreş te un film într-un cinematograf. In faţa ochilor dvs. mentali vor apare imagini ce se vor succede unele pe altele în acelaşi fel în care imaginile unui film se succed pe un ecran de cinema. Multe dintre acestea vor fi asemănătoare celor pe care le ştiţi din viaţa de toate zilele, precum peisaje însorite cu case sau clădiri, copaci, flori, etc. Altele vor fi diferite, în sensul că legile care guvernează lumea materială încetează să mai lucreze. Veţi fi astfel surprins să constataţi că oamenii pe care i-aţi crezut morţi, îşi continuă de fapt existenţa, uneori într-o stare mult mai fericită decât aceea pe care au trăit-o atunci când se aflau printre noi.

Veţi vedea de asemeni oameni pe care nu îi cunoaşteţi ş pe care nu i-aţi fi putut întâlni niciodată din simplul motiv că aceştia au trăit pe pământ cu zeci, sute sau mii de ani înainte.

Felul în care aceste entităţi vorbesc diferă de modul în care oamenii comunică în lumea materială. Aceştia nu au nevoie să deschidă gura şi să articuleze cuvinte, aşa cum trebuie să facem noi aici pentru a ne exprima gândurile. Ceea ce aceştia gândesc, apare ca o altă imagine. Când o astfel de entitate va spune de exemplu, că i-a plăcut plăcinta cu cireşe în timpul vieţii pământeşti, o plăcintă cu cireşe va apare drept o altă imagine şi încă arătând atât de bine încât aproape că ţi se face foame. Când entitatea vă va povesti despre fosta ei reşedinţă, casa respectivă va apare în imagine aşa cum se afla la vremea respectivă localizată pe partea dreaptă a străzii care urca pe un deal, vopsită în gri, cu două etaje şi o curte îngustă.

Atunci când descrieţi imaginile pe care le vedeţi, trebuie să observaţi întotdeauna din ce parte vine lumina soarelui, astfel încât să puteţi marca cu uşurinţă punctele cardinale, Fluxul imaginilor zboară din mintea clarvăzătorului în mintea oamenilor aflaţi în dimensiunea nematerială şi din mintea acestora înapoi în mintea clarvăzătorului cu o viteză fantastică, încât adesea este greu să urmăreşti şi să traduci în cuvinte toate scenele şi detaliile pe care le vezi. în cazul în care doreşti ca acestea să nu se piardă, trebuie să-ţi imprimi vocea pe un casetofon sau să scrii ceea ce vezi pe o bucată de hârtie mai ales numerele, datele, anii, literele, numele, hărţile, ş.a.m.d. Învăţaţi să desenaţi deoarece desenatul joacă un rol foarte important, ajutând la descifrarea imaginilor pe care le vedeţi.

Cum clarviziunea şi abilităţile mentale lucrează la mai multe nivele, puteţi întotdeauna să abordaţi nivelul următor. După ce aţi învăţat să fiţi spectator, învăţaţi să deveniţi un actor. Puteţi oricând să vă părăsiţi locul de observator şi să jucaţi drama ce se desfăşoară în faţa ochilor dvs. mentali ca făcând parte din ea. în acelaşi fel în care aţi învăţat să învingeţi densitatea materiei fizice şi să observaţi dimensiunea nematerială prin partea frontală a creierului dvs, puteţi învăţa acum să învingeţi relaţia spaţiu-timp. Aşadar, ori de câte ori aveţi o viziune, încercaţi să săriţi în ea şi să deveniţi parte din acţiune.

Să presupunem că cineva v-a cerut să descrieţi tot ceea ce puteţi să vedeţi, despre un prinţ medieval care a trăit acum 500 de ani. Mergeţi înapoi în timp, căpătaţi acces la perioada în care el a trăit şi săriţi în imaginea pe care o vedeţi. S-ar putea ca dintr-odată să vă treziţi într-o fortăreaţă cu pereţi groşi, chiar faţă în faţă cu prinţul. Observaţi cu atenţie ceea ce vă înconjoară şi încercaţi să aflaţi anul în care sunteţi. Pentru că este atât de frig acolo, încercaţi să aflaţi în ce anotimp sunteţi. Uitaţi-vă prin fereastra micuţă pe care aţi zărit-o în stânga. Peisajul arată şi miroase ca o mlaştină. Vremea este ceţoasă, astfel încât nu puteţi vedea lumina soarelui. Cu toate acestea, vocea dvs. interioară vă va spune că vă aflaţi în luna octombrie şi că micuţa fereastră este îndreptată către Vest. Observaţi faţa şi mâinile prinţului, hainele şi personalitatea lui.

Veţi şti imediat dacă acesta a fost o minte luminată sau îngustă, dacă a fost blând şi îngăduitor sau arogant şi crud. Micul rege va începe sa vă spună povestea vieţii lui, intenţiile lui împreună cu realizările şi înfrângerile pe care le-a suferit, precum şi unele evenimente din viitorul ţării peste care a stăpânit în urmă cu 500 de ani.

Diferite imagini înfăţişând gusturi culinare ciudate, leacuri populare interesante, poveşti de dragoste, comploturi şi episoade de război, alianţe secrete, tactici şi strategii, vor zbura în faţa ochilor dvs. mentali cu o viteză ameţitoare. Deoarece acum sunteţi parte din clişeul respectiv de timp, vă puteţi deplasa prin fortăreaţă la locul în care sunt ţinute documentele. Chiar dacă nu veţi înţelege acele litere ciudate, vocea dvs. interioară vă va spune despre ce este vorba în documente pentru simplul motiv că mintea este un limbaj universal care nu cunoaşte bariere.

Este greu de înţeles şi mai ales greu de crezut că în felul acesta poţi să accesezi documente, să observi obiecte cum ar fi spre exemplu, una dintre săbiile Basarabilor împodobită cu un rubin şi perle sau să stai de vorbă cu personaje istorice cum ar fi unul dintre foştii conducători romani care îţi va spune printre multe altele, că singura femeie pe care a iubit-o vreodată era ardeleanca, îţi va arăta pe hartă locul unde obişnuia să o întâlnească şi că de la aceasta a avut o fiică. Veţi înţelege mai bine, probabil, întreaga'i dee de a sări în imagine şi a acţiona în diferite clişee de timp dacă veţi compara acest concept cu conceptul realităţii virtuale din lumea computerelor. O întrebare de bun simţ pe care oricine şi-ar pune-o ar fi: "cum ştiu că ceea ce văd în timpul călătoriei mentale nu este produsul imaginaţiei mele?"...

Verificarea este relativ simplă. Confruntaţi toate observaţiile dvs. cu evidenţele din cărţile de istorie, atlase geografice, recorduri medicale, ş.a.m.d. Multe dintre observaţii nu le veţi găsi scrise niciunde sau vor fi total diferite de ceea ce se ştie sau se crede astăzi.

Şi totuşi, vor fi multe altele care vor coincide exact cu istoria formală de exemplu, dându-vă astfel asigurarea că sunteţi corect în ceea ce vedeţi. Al doilea nivel al dezvoltării mentale este, de asemeni, foarte important dacă doriţi să practicaţi vindecarea mentală. Observarea aurei şi scanarea corpului fizic printr-o viziune asemănătoare razelor X, vă vor da o idee apropos de anamneză, starea prezentă şi viitoare a sănătăţii, ş.a.m.d. Procesul de vindecare în sine trebuie însă, să fie ajutat printr-o săritură în corpul fizic. Folosind clarvederea, puteţi vedea spre exemplu, o formaţiune tumoral£ undeva în interiorul corpului. In funcţie de culorile şi striaţiile aurei vă puteţi face o idee despre etiologia formaţiunii respective, stadiile de dezvoltare şi prognosticul bolii. Dar nu veţi putea niciodată determina tumora să regreseze şi nu veţi putea restabili ordinea fiziologică dacă nu veţi învăţa să irecţionaţi energia dvs. ca o rază laser, dacă nu veţi trimite mintea dvs. să lucreze direct cu ţesuturile alterate şi să subordoneze voinţa lor voinţei dvs.

Motivul pentru care Albert Einstein rămâne considerat un intelect eminent, este că acesta a adus o schimbare modului în care omul vedea Universul.Prin ecuaţiile fizicii moderne, Einstein a tradus învăţăturile înţelepciunii antice. Teoria relativităţii şi alte studii nepreţuite au demonstrat ceea ce înţelepţii trecutului foarte îndepărtat ştiau ca un fapt de la sine înţeles: timpul, spaţiul şi materia sunt iluzii ce se pot transcende. Sună ciudat, însă trecutul, prezentul şi viitorul, ca o succesiune de evenimente, nu există. Atât trecutul cât şi viitorul sunt la fel de vii şi palpabile ca prezentul. Tot ceea ce s-a întâmplat oricând, oriunde în lumea aceasta, este înscris într-un fel de Memorie Universală şi va rămâne înscris acolo pentru eternitate. Puteţi merge oricând cu mintea şi căpăta acces la orice clişeu de timp în acelaşi fel în care mergeţi la un magazin video şi împrumutaţi p casetă video, o derulaţi şi o vizionaţi. Dacă doriţi să vedeţi ce vor conţine ştirile de mâine, duceţi-vă si împrumutaţi caseta pe care scrie ştirile zilei de mâine. Accesând ştirile de mâine în Aprilie 1995 spre exemplu, în imaginea casetei împrumutată din viitor a apărut întreg scenariul tragediei avionului TWA care a survenit un an şi trei luni mai târziu.

In acelaşi fel în care mintea poate transcende timpul, poate transcende spaţiul şi materia. De aceea poţi, la un moment dat, să te plimbi cu mintea pe fundul oceanului şi în momentul următor să iei o fotografie aeriană a aceleiaşi locaţii. Sau să ştii că persoana care te-a chemat adineauri la telefon, are o problemă cardiacă ce îi afectează circulaţia periferică, şi tot aşa.

S-a observat că tranzitele planetare şi mai ales fazele Lunii ecranează clarvederea în acelaşi fel în care ceaţa sau norii obstrucţionează vederea fizică.Energia diferită a fiecărei persoane cu care se inţeracţionează poate creşte sau micşora până la un anumit punct, gradul de percepţie al clarvăzătorului.

Pentru că tocmai au fost menţionate tranzitele planetare, după data de 28 Ianuarie 1998, când Neptun a intrat în semnul Vărsătorului, mulţi au început să experimenteze primele semne de clarviziune sau claraudiţie.

În final se poate spune că subiectul clarviziunii împreuna cu toate topicile adiacente, este fascinant şi nesfârşit. Dacă vreţi să vă dezvoltaţi această minunată calitate şi simţiţi că puteţi să o faceţi, faceţi-o. Dacă nu ... înseamnă că timpul dvs. nu a sosit încă. In orice caz, nu încercaţi să uzaţi de nici un fel de mijloc artificial, ştiindu-se că alcoolul şi drogurile sunt adesea folosite pentru a se induce stări alterate ale conştientului. Trebuie să ştiţi că dependenţa de droguri şi alcoolismul afectează nu numai viaţa prezentă a consumatorului, dar provoacă o suferinţă prelungită a acestuia după moarte şi pot genera handicaparea organismului fizic în viaţa următoare.

Dacă simţiţi că sunteţi pe calea cea bună, practicaţi în fiecare zi şi aveţi răbdare. Tineji minte că nimeni nu poate să alerge înainte să înveţe să meargă şi nimeni nu poate să zboare înainte să înveţe să alerge. Aşteptaţi-vă să fiţi de un milion de ori supus erorii înainte de a fi q singură data corect după cum cei mai sensibili şi experimentaţi clarvăzători sunt atât de des corecţi în viziunile lor şi totuşi, aceştia la fel de des au dat greş. Păstraţi o atitudine de bun simţ, încercaţi să verificaţi tot timpul ceea ce observaţi şi rămâneţi descins la schimburile de informaţii şi idei. învăţaţi cât se poate de mult, educaţi-vă şi evitaţi veştile rele, evitaţi să fiţi grosolan pentru că fără rafinamentul intelectului şi delicateţea sufletului, clarvederea rămâne o trăsătură trivială a unui om primitiv. Cu cât clarvederea se va deschide mai mult, cu atât veţi înţelege că nimic în lumea aceasta nu este de criticat, de condamnat sau de persiflat, ci totul este omenesc si de compătimit. Reţineţi că indiferent cat de multe ştim cu toţii, cunoaşterea noastră rămâne iluzorie şi fragmentară , şi în final numai Dumnezeu ştie totul.

Nu uitaţi că, indiferent de cât de multe aflăm cu toţii sau nu reuşim să aflăm niciodată, singurul lucru important, aşa cum Albert Einstein a spus odată, este să nu încetezi să te întrebi.

Mult succes!

Martisor Astrologic





1 martie: conjunctie Soare - Jupiter, conjunctie Mercur - Neptun, conjunctie Venus - Uranus, sextil Marte - Saturn, cuadratura Saturn - Pluton

Luna martie incepe cu trei mari conjunctii. Cea mai importanta dintre acestea este cea care se realizeaza intre Soare si Jupiter. Aceasta a trecut de punctul de culminatie, dar se afla inca in forta, daruindu-ne probabil mult optimism si generozitate. Numitorul comun al celor doua planete se poate rezuma in urmatoarele expresii cheie: energie, incredere in sine, altruism, intelegerea unor adevaruri superioare. Inceputul lunii martie va fi definit probabil tocmai prin aceste expresii cheie.



Realizandu-se in zodia Pestilor, acest aspect tinde sa ne deschida inimile. Comunicarea dintre oameni poate castiga in profunzime si in calitate. Oamenii se vor simti probabil indemnati din interior sa caute realizarea unor scopuri marete, benefice pentru intreaga societate.



Conjunctia dintre Mercur si Neptun este pe cale de destramare, fiind activa doar in prima zi a lunii. Ea tinde sa mentina o atmosfera de fantezie si vis, indemnandu-ne sa evoluam prin realizarea armoniei dintre intelectul si sufletul nostru. Conjunctia Mercur-Neptun poate deveni un canal de informatii, prin ea coborand cunostinte pretioase spre fiecare dintre noi. Practic, aceasta colaborare astrala ne inlesneste accesul la diferite carti, filme sau muzica, la opere care ne hranesc efectiv sufletul.



A treia conjunctie a inceputului acestei luni este cea care se realizeaza intre Venus si Uranus. Aceasta este responsabila cu buna dispozitie. Venus reprezinta nevoia de destindere si veselie, iar Uranus vine cu cheile necesare pentru a satisface aceasta nevoie, cu indrazneala de a nu lua lucrurile in serios, cu atitudinea de a observa frumusetea ascunsa bine in griul cotidian, cu sclipirea necesara de a transforma rutina in bucurie. Colaborarea celor doua planete va realiza probabil o atmosfera destinsa si vesela, in prima saptamana a lunii.



Cuadratura Saturn - Pluton si-a mai redus din intensitate. Saturn aflandu-se in mers retrograd, orbul acestei cuadraturi s-a marit. Putem sesiza astfel ca nevoia de a transforma societatea umana, simbolizata tocmai de acest aspect ceresc, nu mai este atat de critica. Este in continuare nevoie sa cernem activitatile noastre, sa le aruncam dintre ele pe acelea care nu sunt productive si suficient de progresiste, dar orbul marit al cuadraturii ne sugereaza ca am primit mai multa mana libera, ca deciziile importante sunt lasate la latitudinea noastra. Probabil, semintele nevoii de autotransformare au fost deja sadite in interiorul nostru si isi pot desfasura lucrarea si singure.



Trebuie sa vorbim si despre sextilul Marte - Saturn, activ pe tot parcursul lunii martie. Avantul martian este canalizat spre scopuri utile de catre chibzuinta lui Saturn. Totodata, natura debordanta a lui Marte va lucra pentru a dezgheta inhibitia lui Saturn. Colaborarea celor doua planete ne ofera o mana de ajutor in ceea ce priveste efectuarea muncii de rutina, pe care o vom putea percepe in culori placute si nu in nuantele cenusii obisnuite. Nu vom fi tentati sa acceptam riscuri inutile, ci vom prefera caile mai putin interesante, dar mai sigure.



Cele doua planete vor conlucra pentru crearea unei atmosfere de incredere si siguranta, pe tot parcursul lunii martie.



2 martie: conjunctie Soare - Jupiter, conjunctie Venus - Uranus, sextil Marte - Saturn, cuadratura Saturn - Pluton

Mercur trece in Pesti, iar conjunctia alcatuita cu Neptun se destrama. Sederea sa in Pesti poate insemna un fel de ceata pentru mintea noastra. Este posibil sa fim nevoiti sa depunem eforturi pentru a intelege fiecare idee care ne viziteaza, in toata claritatea si splendoarea ei.



3 - 4 martie: conjunctie Soare - Jupiter, sextil Mercur - Pluton, conjunctie Venus - Uranus, sextil Marte - Saturn, cuadratura Saturn - Pluton

Inaintand in zodia Pestilor, Mercur incepe sa traseze un sextil spre Pluton. Astfel, este de asteptat ca gandurile noastre (Mercur), beneficiind de energiile plutoniene, sa devina mai profunde si mai penetrante. Comunicarea poate deveni mai obiectiva, mai directa (mai putin nuantata, orientata spre atingerea imediata a scopurilor).



Mercur fiind responsabil cu miscarile din lumea afacerilor, iar Pluton identificandu-se cu capacitatea de a vedea dincolo de cortina, este de asteptat sa putem intui cu mai multa acuratete miscarile viitoare din domeniul economico-financiar. Vom fi interesati probabil sa cautam cauza ascunsa care sta in spatele evenimentelor.



5 - 7 martie: conjunctie Mercur - Jupiter, conjunctie Venus - Uranus, sextil Marte - Saturn, cuadratura Saturn - Pluton

Soarele deplasandu-se mai rapid, iese din conjunctia sa cu Jupiter, dandu-si locul lui Mercur. Colaborarea celor doua planete responsabile cu intelectul pot facilita ca gandirea si toate tipurile de comunicare sa prinda mai multa forta. Vom putea constata probabil o largire a sferelor noastre de interes. Este posibil sa percepem evenimentele care se petrec in lume cu mai multa usurinta. Evenimentele lumii ne vor parea mai usor de inteles. Structura noastra intelectuala va fi orientata mai mult spre sinteza, spre o perceptie de ansamblu, de tip integrator. Mintile noastre vor incerca sa cuprinda o arie larga de subiecte, dar totusi fara sa se piarda in imensitatea acestora.



In baza comunicarii mai fructuoase, este de asteptat ca relatiile interumane sa se imbunatateasca. Mai concret, este posibil ca oamenii sa-si deschida sufletul, sa comunice mai sincer si mai profund. Ei vor tinde sa-si manifeste opinia intr-un mod deschis, dar fara sa afecteze totusi spiritul de diplomatie. Pe fondul acestui climat, este de asteptat ca inclusiv mediul afacerilor sa primeasca cateva impulsuri favorabile.



Obisnuim sa spunem ca aspectul de conjunctie este o arma cu doua taisuri. Datorita faptului ca Mercur se afla in exil, putem gusta si din cealalta parte a monedei: subiectivism, plasarea capului in nori (pierderea contactului cu realitatea), insistenta exagerata cu ideile proprii (insuficient de elaborate). Efectele mai putin benefice ale acestei conjunctii se pot manifesta cu precadere in 7 si 8 martie, cand orbul conjunctiei va fi mic.



8 martie: conjunctie Mercur - Jupiter, trigon Venus - Marte, opozitie Venus - Saturn, sextil Marte - Saturn, cuadratura Saturn - Pluton

Venus trece in Berbec si primeste imediat o influenta pozitiva (trigonul cu Marte) si una negativa (opozitia cu Saturn). Este posibil sa ne simtim intr-un cleste sentimental: pe de o parte, va exista promisiunea iubirii si a fericirii, iar pe de alta parte, vor aparea restrictii si bariere, manifestate sub diferite forme. Sarcina noastra va fi sa cautam modalitati de a pastra sentimentele frumoase in suflet, in pofida dificultatilor aparute. Va fi nevoie probabil de o transparenta totala, de multa sinceritate si deschidere. Opozitia Venus - Saturn tinde sa opacizeze sufletul, dar in acelasi timp poate simboliza si o bariera sanatoasa. Scopul spiritual al acestei duble aspectari este atingerea unor vibratii inalte, prin sentimente arzatoare, manifestate cu explozia a doua semne de foc: Berbecul (semnul in care se afla Venus) si Leul (zodia care-l adaposteste acum pe Marte).



9 martie: conjunctie Mercur - Jupiter, trigon Venus - Marte, opozitie Venus - Saturn, cuadratura Venus - Pluton, sextil Marte - Saturn, cuadratura Saturn - Pluton

Venus inainteaza in Berbec si, in scurt timp, lanseaza o cuadratura spre Pluton. Acest aspect tinde sa afecteze planul sentimental, putand insemna un fel de “rupere” a fiintei umane: structurile superioare par sa fi satule de imperfectiunea celor inferioare si astfel fiinta umana poate parea scindata in doua parti separate. Acesta cuadratura poate simboliza o astfel de tensiune interioara sau aparitia unor impulsuri din exterior care sa favorizeze formarea acestei tensiuni. Pana pe 15 martie, este contraindicat sa luam orice fel de decizie in ceea ce priveste viata noastra sentimentala.



In comportamentul oamenilor poate aparea tendinta spre extremism. Este posibil sa suferim din cauza lipsei iubirii. Sentimentele de tip iubire pot fi alterate, contaminate cu vibratii joase. Este recomandabil sa nu raspundem la provocari, cautand sa mentinem puritatea inimii noastre.



10 martie: conjunctie Soare - Mercur, conjunctie Mercur - Jupiter, trigon Venus - Marte, opozitie Venus - Saturn, cuadratura Venus - Pluton, sextil Marte - Saturn, cuadratura Saturn - Pluton

Mercur, inaintand in zodia Pestilor, devine conjunct cu Soarele. Nu ar trebui sa ne asteptam la o schimbare evidenta de vibratii, fiindca Mercur era si pana acum bine energizat de catre Jupiter, iar de acum incolo, pana va trece in Berbec, va primi sustinere de la Soare. Soarele va contracara intr-o oarecare masura efectul dispersarii energiilor intelectului, cauzate de exilul lui Mercur in Pesti. Soarele va veghea ca aceste energii sa fie suficient de concentrate. Este posibil ca puterea noastra de concentrare sa creasca. Activitatile de tip intelectual - gandire, comunicare, proiectare - se anunta a se desfasura totusi in conditii bune.



11 - 12 martie: conjunctie Soare - Mercur, opozitie Venus - Saturn, cuadratura Venus - Pluton, sextil Marte - Saturn, cuadratura Saturn - Pluton

Venus nu mai primeste suficienta sustinere din partea lui Marte, ramanand cu doua aspecte disonante, din partea a doua planete grele (Saturn si Pluton). Astfel, este posibil ca aceasta saptamana sa ne para mai mult sau mai putin dizarmonica. Putem intampina diferite dificultati sentimentale, anumite blocaje si inhibitii. Este posibil ca lumea sa ne para prea rece, lipsita de caldura si iubire.



13 - 14 martie: conjunctie Soare - Mercur, conjunctie Soare - Uranus, conjunctie Mercur - Uranus, cuadratura Venus - Pluton, sextil Marte - Saturn, cuadratura Saturn - Pluton

Venus iese din opozitia primita de la Saturn si isi slabeste chiar si cuadratura trasata spre Pluton. Pentru sfarsitul de saptamana care urmeaza, este de asteptat ca strangerea de inima care ne-a incercat probabil in cursul saptamanii care se incheie sa fie data uitarii. Inca nu putem vorbi despre o fericire fara cusur, ci doar despre linistirea sufletului dar, oricum, este un pas inainte fata de restul saptamanii.



Soarele si Mercur ajung in apropierea lui Uranus, astfel incat se realizeaza o tripla conjunctie la care participa cele trei planete. Doua dintre cele trei planete participante fiind responsabile cu activitatea intelectului, este posibil ca mentalul sa beneficieze de o revigorare puternica. Este de asteptat sa ne vina idei excelente care vor aduce solutii la problemele cotidiene cu care ne confruntam. Totodata, este posibil sa asistam la imbunatatirea comunicarii dintre oameni. S-ar putea sa ne intelegem din priviri si gesturi, sa intuim efectiv gandurile celorlalti. Pret de cateva zile, vom fi mai sensibili (in sensul bun al cuvantului) decat de obicei.



In alta ordine de idei, este posibil ca oamenii sa-si manifeste cu mai mult curaj latura lor originala si, astfel, sa putem exista intr-un climat degajat si prietenos. Ni se va mari probabil si puterea de intelegere, deci daca dorim sa invatam lucruri noi sau sa ne insusim informatii noi, aceasta parte de mijloc a lunii martie va fi o perioada potrivita pentru astfel de activitati.



15 - 17 martie: conjunctie Soare - Mercur, conjunctie Soare - Uranus, conjunctie Mercur - Uranus, sextil Marte - Saturn, cuadratura Saturn - Pluton

Aceasta saptamana porneste cu dreptul, fiindca nu va trebui sa mai luam in calcul aspectul de cuadratura dintre Venus si Pluton. Vom putea probabil rasufla usurati, fiindca atmosfera generala se va transforma, castigand in armonie si destindere.



18 - 19 martie: conjunctie Soare - Uranus, trigon Mercur - Marte, opozitie Mercur - Saturn, cuadratura Mercur - Pluton, sextil Marte - Saturn, cuadratura Saturn - Pluton

Mercur trece in Berbec si este intampinat printr-un trigon de catre Marte, printr-o opozitie de catre Saturn si printr-o cuadratura de catre Pluton. Astfel, este posibil sa fim expusi la doua influente diferite. Pe de o parte, vom beneficia probabil de o buna energizare a intelectului, insa in ceea ce priveste realizarea ideilor in practica, vom intampina probabil piedici, obiective si subiective. Este posibil sa ne vina idei care ni se vor parea geniale, pe care insa altii nu le vor aprecia la justa lor valoare. Este posibil sa fim primiti cu simpatie de catre unii si sa fim respinsi de catre altii. Asadar, a doua parte a acestei saptamani va fi probabil caracterizata printr-o astfel de “du-te-vino” sacaitor. Vom oscila probabil intre dulce si amar, intre cald si rece. Este recomandabil sa nu ne ferim de conflicte, ci sa le acceptam cu seninatate si curaj. Infruntand dificultatile si manifestand o sinceritate totala, ne vom putea crea sorti de izbanda considerabili.



20 martie: conjunctie Soare - Uranus, cuadratura Mercur - Pluton, sextil Marte - Saturn, cuadratura Saturn - Pluton

Rapiditatea cu care se deplaseaza Mercur determina ca aspectele pe care aceasta planeta le traseaza spre Marte si Saturn sa se dizolve relativ rapid. Mercur ramane in continuare slabit de catre cuadratura primita de la Pluton. Vom avea probabil in continuare dificultati de infruntat, in sfera economiei sau in cea a comunicarii. Este posibil sa ne lovim de lipsa dorintei de colaborare, de existenta unor limitari legislative sau de blocaje financiare.



Cuadratura Mercur - Pluton poate insemna si faptul ca vom fi bombardati de informatii (Mercur) partial sau total false, repetate cu atata vehementa (Pluton) incat devin credibile. Ori, informatiile de care dispunem pot prezenta o doza mare de subiectivitate. Astfel, este recomandabil sa nu luam nicio decizie importanta pana cand nu am verificat toate datele de intrare din mai multe surse, de mai multe ori.



In aceste zile, in care e posibil sa ne aflam in fata unor adversitati, cea mai buna aparare este puritatea intentiilor. Pericolele tind sa dispara daca privim direct spre obstacole, cu sufletul senin.



21 martie: trigon Soare - Marte, opozitie Soare - Saturn, cuadratura Soare - Pluton, cuadratura Mercur - Pluton, sextil Marte - Saturn, cuadratura Saturn - Pluton

Soarele isi face la randul sau ingresul in Berbec, confruntandu-se cu aceleasi aspecte pe care le-au traversat in prealabil planetele Mercur si Venus. El beneficiaza de ajutorul dat de catre Marte (printr-un trigon), dar este in acelasi timp atacat de catre Saturn (printr-o opozitie) si de catre Pluton (printr-o cuadratura). Este probabil sa ne simtim iar rupti in bucati, trasi in directii diferite. Vom fi probabil bine energizati, dar ambitia noastra se va lovi probabil de obstacole foarte greu de surmontat. Este posibil ca interiorul nostru sa fie scindat in doua parti la randul sau: sa avem mai multe posibilitati de alegere si sa nu reusim sa ne dam seama prea bine care este optiunea corecta. Ne putem lovi de dificultati, dintre care unele pot fi chiar lipsite de sens.



Cheile atitudinii corecte fata de aceste prime zile in care Soarele se va gasi in Berbec par sa fie curajul, hotararea ferma si transparenta. Va trebui sa stim cu exactitate ce ne dorim si sa ne punem in aplicare planul fara sovaire. Este important sa nu ne speriem in fata dificultatilor, ci sa avem rabdarea de a cauta solutiile adecvate pentru a le surmonta.



22 - 26 martie: trigon Soare - Marte, opozitie Soare - Saturn, cuadratura Soare - Pluton, sextil Marte - Saturn, cuadratura Saturn - Pluton

Se dizolva cuadratura dintre Mercur si Pluton. La nivel mental, vom trai probabil o senzatie de descatusare, de scapare dintr-o tensiune acuta. Nu vom putea vorbi totusi despre o liniste interioara desavarsita, deoarece Soarele continua sa fie dificil aspectat de catre Saturn si Pluton.



27 martie: cuadratura Soare - Pluton, sextil Marte - Saturn, cuadratura Saturn - Pluton

Soarele isi incheie colaborarile cu Marte si cu Saturn, ramanand insa aspectat de catre Pluton. Aceasta cuadratura inseamna de obicei conflicte cu autoritatile si ciocnirea unor vointe puternice, de sens contrar. Atmosfera generala poate fi intunecata de diferite tensiuni reale sau imaginare. Vor iesi probabil la suprafata adevaratele intentii ale sufletelor umane. Lupta pentru putere poate capata intensitate. Vom parcurge probabil cateva dificultati, dar sa fim constienti de faptul ca, din punct de vedere spiritual, ele sunt menite pentru intarirea increderii in sine si a vointei noastre.



28 - 29 martie: cuadratura Soare - Pluton, sextil Venus - Neptun, sextil Marte - Saturn, cuadratura Saturn - Pluton

In ultimele zile ale lunii, sextilul care se formeaza intre Venus si Neptun va tinde sa indulceasca vietile noastre. Acest aspect va lucra pentru readucerea armoniei in jur. Practic, ne putem astepta ca iubirea sa se reintoarca printre oameni. Vom petrece probabil mai mult timp cu prietenii nostri, intr-o atmosfera vesela si destinsa. Arta si spiritualitatea vor fi prezente probabil in vietile noastre, contribuind la ridicarea vibratiilor sufletelor noastre.



30 - 31 martie: cuadratura Soare - Pluton, conjunctie Mercur - Venus, sextil Mercur - Neptun, cuadratura Mercur - Pluton, sextil Venus - Neptun, sextil Marte - Saturn, cuadratura Saturn - Pluton

In ultimele zile ale lunii, se realizeaza conjunctia dintre Mercur si Venus, responsabila cu nivelul armoniei generale. Colaborarea acestor doua planete obisnuieste sa influenteze benefic domeniul relatiilor interumane. Ne putem astepta ca oamenii sa-si deschida inima mai usor, sa fie mai sinceri, mai vorbareti. Ne va fi probabil mai usor sa gasim sau sa cream atmosfera adecvata schimbului fructuos de informatii. Este de asteptat sa ne vina in minte cuvintele si gesturile potrivite fiecarei situatii. Vom comunica probabil destul de mult la un nivel subtil, prin schimburi energetice si informationale petrecute la nivelul subconstientului. Vom fi probabil dispusi sa cautam compromisuri acceptabile pentru aplanarea eventualelor conflicte din trecutul apropiat.



In acelasi timp, se realizeaza si un frumos sextil intre Mercur si Neptun. Acesta tinde sa fluidizeze gandirea, sa imbogateasca fantezia si sa dea culoare comunicarii de orice tip. Intuitia poate deveni mai precisa.

Este de asteptat deci ca luna martie sa fie incheiata intr-o nota pozitiva, cu o atmosfera de armonie placuta

 
 
                        profesor Firicel Ciarnau

Fat Frumos its' Real ?




Dupa cum se stie, povestile cu Fat Frumos si Ileana Cosanzeana sunt in memoria colectiva a tuturor ... de orice varsta. Fie ca esti copil, sau adult, mitul lui Fat Frumos si Ileana Cosanzeana  este prezent mereu in gandurile noastre.

Oare de ce se intampla acest lucru? Care este motivul pentru care, pana si femeia moderna din ziua de azi viseaza uneori la scenarii de vis? Explicatia se gaseste adanc in subconstientul nostru, alimentat de o mentalitate pur traditionalista,venit de la factorul educational ...

Cine nu-si aduce aminte de noptile din copilarie, pline de balauri invinsi de la prima infruntare cu viteazul Fat Frumos? Dar de rolul femeii in aceasta poveste va mai amintiti? Ea este domnita neajutorata care sta si asteapta sa fie salvata de gentlemanul suprem, cu forte supraomenesti. In concluzie, ei i se atribuie un rol pasiv, mereu in expectativa, mereu dependenta de barbatul din viata ei.

Psihologia moderna ar afirma in mod sigur ca acesta nu este un model sanatos de gandire, deoarece promoveaza in mod evident un sistem aproape misogin, in care femeia este desconsiderata si pusa pe o treapta inferioara. Dar oare in prezent, mai poate fi considerat sexul frumos drept sex slab? Ori s-a mai egalizat raportul masculin-feminin, acum ca femeia pune din ce in ce mai mult cariera pe primul plan? Este o chestiune discutabila, iar raspunsul la intrebarea aceasta este cu atat mai greu de aflat, deoarece vor exista mereu puncte de vedere diferite si tabere adverse.

Problema este ca mitul lui Fat Frumos, care vine calare pe calul alb, este creat din dorinta de a exista fireste Ileana Cosanzeana ! Fara eroi nu ar mai exista nici printese si acum sincer ... ce viata am mai trai fara de vise !

Un sfat practic pentru toate femeile care prefera sa viseze, in loc sa indrazneasca si sa faca primul pas cand isi doresc ceva, ar fi pur si simplu: Don’t do it anymore! E timpul sa faci ceva pentru tine, sa nu te temi si sa nu pleci ochii.

Fat Frumos e invechit, nu e cool si nu respecta nici-un trend actual ! Uitati de povesti si traiti cu picioarele pe pamant, intr-o lume poate nu atat de frumoasa dar cat se poate de reala! Pana la urma chiar daca “traim intr-o lume urata, urata de tot” e singura pe care o avem si depinde numai de noi sa ne-o facem mai frumoasa, nu-i asa ?

True Blood II





Aşa cum noi intrebăm adesea "Ce zodie esti?", japonezii intreabă "Ce grupă de sânge ai?". Grupa sanguină este adesea amintită in conversaţiile intre prieteni sau chiar şi atunci când doua persoane fac cunostinta. Motivul ? In Asia se crede ca grupa sanguină este un indiciu al personalitaţii nostre. Se pare ca horoscopul grupelor sanguine a aparut in Japonia, in 1916, când medicii au descoperit ca persoanele cu grupa sanguină A sunt intelectuale şi calme, iar cele cu grupa sanguină B sunt exact opusul. Si astăzi, multi asiatici cred in acest horoscop, chiar dacă ştiinta nu a gasit nicio legatură intre temperament si grupa sanguină.



Grupa 0, sange de lider

La prima vedere cei care au această grupă sanguină par o fortăreaţă inexpugnabilă, plină de secrete, se vede cu greu ceea ce se petrece în interior. Încrederea li se caştigă cu greu, dar o dată acordată se poate conta pe ei. Dacă sunt însă dezamăgiţi, nimic nu-i va împiedica să rupă „contractul“.

CARACTER: această grupă sanguină are un caracter extrovertit. Dinamici, foarte activi, în permanentă mişcare, nu au teamă de nimic şi de nimeni Pe afară par duri, autoritari, însă la interior au o fire dulce şi romantică pe care o ascund cu abilitate. Fac faţă cu brio momentelor dificile ale vieţii, asumându-şi toate responsabilităţile.

PE PLAN PROFESIONAL: atuurile celor care au această grupă sanguină sunt dinamismul, entuziasmul, simţul responsabilităţii şi spiritul de lider. Foarte motivaţi în orice fac, ştiu să gestioneze orice situaţie şi să îndrume o echipă către scopul propus.

HANDICAPURI: caracterul totalitar. Admit cu mare greutate critica. Pentru a reuşi trebuie să-şi aleagă cu grijă colaboratorii pentru că, dacă sunt prost sfătuiţi sau secundaţi, entuziasmul orbesc îi poate duce la eşec.

ÎN PLAN SENTIMENTAL: direcţi şi pasionali în dragoste ştiu exact ce vor şi se conduc după motoul „acum ori niciodată!“. Întreprinzători, dotaţi cu un apetit sexual mare, iubesc total şi aşteaptă de la partener aceeaşi asiduitate, nu doar simpla prezenţă.



Doamna 0



Este o femeie dinamică, ce îşi etalează cu francheţe părerile. Îşi poate critica soţul în faţa tuturor însă va lua atitudine atunci cand alţii îi judecă consortul. Interesată tot timpul de activităţile profesionale ale partenerului, ea îl încurajează şi îl sprijină în momentele dificile.

Devine însă o leoaică turbată în momentul în care este înşelată. În acest caz ea va alege să-şi crească singură copiii decât să stea lângă un infidel, indiferent cât de multe calităţi mai are acesta.



Domnul 0



Adoră poziţiile de decizie. Autoritar, chiar tiranic, îşi protejează familia şi dacă este acceptat ca unic conducător totul va fi bine. Mult mai entuziast şi expansiv în exterior decât în căminul său, ţine totuşi cont de bugetul casei şi pretinde să administreze el fondurile familiei. Preferă femeile din grupa A.



Grupa A, executantul perfect



Pentru japonezi, cei care au grupa sanguină A sunt ca o „căsuţă din lemn şi hîrtie“ ai cărei pereţi lasă să se întrevadă caracterul: deschis, primitor, disponibil, prietenos. Însă lemnul şi hârtia sunt materiale fragile, iar în caz de furtună profesională sau sentimentală le ia ceva timp să repare stricăciunile.

CARACTER: cei cu grupa sanguină A sunt introvertiţi, răbdători, rezervaţi, gânditori şi prudenţi în a se exprima. Caută perfecţiunea în toate domeniile. Moi şi docili în aparenţă, la interior sentimentele fierb şi pot cădea pradă neliniştii. În spaţiul privat sunt mai autoritari decât s-ar putea crede.

PE PLAN PROFESIONAL: sunt apreciaţi pentru onestitate, perfecţionism, eficacitate. De fapt, dau cel mai bun randament într-un cadru organizat, reglat, ordonat. Excelent colaborator, dă dovadă de multă seriozitate şi de un dezvoltat simţ al detaliului.

HANDICAPURI: mult mai la îndemână pentru a executa decât pentru a comanda, le lipseşte uneori spiritul de iniţiativă. Nevoia de securitate, lipsa de încredere le poate frâna ascensiunea socială.

PE PLAN SENTIMENTAL: timizi, şterşi, discreţi, nu au obiceiul să facă primul pas. Marile efuziuni sentimentale, declaraţiile înflăcărate nu le convin. Preferă subtilităţile, subînţelesurile, dar în intimitate îşi dezlănţuie imaginaţia.



Doamna A



În cămin, femeia A este foarte grijulie cu copiii şi soţul său. Perfecţionistă, este foarte eficace în treburile casnice. În exterior are tendinţa de a se astompa în spatele soţului, dar în interiorul familiei pretinde împărţirea sarcinilor. Financiar, ea este cea care ţine portmoneul. Sentimentală, foarte drăgăstoasă, nu acceptă de la partenerul ei nici o altă legătură.



Domnul A



Bărbatul A nu amestecă familia cu serviciul. Mai degrabă dinamic în exterior, el consideră căminul o oază de repaos. Foarte apropiat de copiii, el va lăsa în seama partenerei sale treburile domestice sau operaţiunile financiare casnice. Dacă va ajunge să o înşele, nu îşi va neglija totuşi responsabilităţile familiale.



Grupa B, misterul în persoană



Japonezii îi compară pe posesorii grupei de sînge B cu o „peşteră“ deoarece, la prima vedere, personalitatea le este greu de descifrat. Cu toate acestea este suficient să se apropie cineva de ei pentru a înţelege cât de complecşi şi interesanţi sunt. Nu au nici principii rigide, nici idei preconcepute. E suficient să prindă drag de cineva pentru a-i accepta prietenia.

CARACTER: cei care au această sunt foarte independenţi. Nu le place ca viaţa să le fie condusă de alţii. Sunt energici, isteţi, originali şi inventivi, starea lor de spirit se schimbă ca şi vremea, dar aceste variaţii nu depind de anturaj, ci de ei înşişi.

PE PLAN PROFESIONAL: au originalitate, imaginaţie, creativitate. Graţie spiritului de observaţie şi puterii de concentrare, mai ales dacă e să facă ceea ce le place, sunt capabili să pună în practică proiecte grandioase.

HANDICAPURI: independenţa dusă la extrem. Refuză autoritatea, regulile şi ierarhiile. Este destul de dificil să fie integraţi într-o echipă sau pentru să li se delege responsabilităţi. Au impresia că reuşesc totul mai bine de unul singur.

PE PLAN SENTIMENTAL: au farmec, seducţie, magnetism. Nu scapă neobservaţi şi le place să se folosească de farmec, să se îndrăgostească şi să schimbe partenerii, deşi sexul nu este neapărat o finalitate. Spontani, neliniştiţi, trăiesc clipa, prezentul, până când dau de partenerul ideal. Abia atunci transformă prezentul în eternitate.



Doamna B



Există două tipuri de femeie B: cea născută pentru cămin şi cea care se detaşează de căsnicie cât mai mult posibil. Destul de relaxată în ambele cazuri, femeia B are multe idei însă puţine sunt puse în practică. Cu copiii îi lipseşte cîteodată autoritatea. La fel şi în sarcinile domestice. Foarte îndrăgostită de soţul ei este totuşi foarte orgolioasă. Dacă se simte înşelată va face pe detectivul, apoi se va răzbuna.



Domnul B



Nu îi plac stereotipurile familiale. Nu prea ştie să facă distincţie netă între chestiunile familiale şi cele profesionale. Este mai des găsit în afară decît în interior. Foarte franc în raportul conjugal, are încredere în consoarta sa că se va ocupa de toate: finanţe, cămin, familie etc. În cazul că o înşeală, ştie că relaţia nu va fi serioasă şi nu va dura.



Grupa AB, dubla faţetă



Niponii consideră caracterul grupei AB ca având dublă faţetă. Pe de o parte cei care au această grupă sanguină sunt ca un birou care funcţionează cu precizie, pentru că profesional sunt eficienţi în ciuda unei aparenţei flegmatice, dar sunt şi ca o „terasă de ceai“, cu alte cuvinte deschişi, primitori, surâzători, însă doar ca faţadă. Cum sunt delicaţi şi susceptibili, îşi fabrică o falsă imagine pentru a se proteja. Sunt abili în ascunderea sentimentelor.

CARACTERUL: cei cu această grupă trec de la o extremă la alta. În exterior, le plac schimbările, prietenii, distracţiile, sunt adesea centrul petrecerii, dar la interior se arată mult mai serioşi. Pacifişti, artişti, având simţul dreptăţii şi fiind conduşi de nevoia de comunicare se adaptează uşor situaţiilor. Caracterul variază în funcţie de anturaj şi nu în funcţie de ei.

PE PLAN PROFESIONAL: au simţ artistic, diplomaţie şi adaptabilitate la noile situaţii. Intuiţia le permite să analizeze şi să rezolve problemele cele mai spinoase. Nu le place inactivitatea şi sunt capabili să muncească până la epuizare.

HANDICAPURI: dinamici şi performanţi, riscă totuşi, atunci când e vorba de luarea unei decizii, să fie tranşanţi pe faţă. Nu dau randament decât într-o atmosferă calmă. Nu suportă raporturile tensionate, agresivitatea şi mai ales să li se pună la îndoială capacităţile.

PE PLAN SENTIMENTAL: visători, idealişti, uneori imaturi, dragostea este pentru ei un basm şi aşteaptă ca prinţul sau prinţesa să facă primul pas. Nu vor simţi că sunt realmente legaţi într-o relaţie pînă nu se vor dezvălui cu totul partenerului.



Doamna AB



Este foarte mândră să fie soţie, chiar dacă nu este cu totul alături de soţul ei când i se vorbeşte de problemele profesionale. Japonezii spun că ea este cu capul în nori şi că trece instantaneu de la râs la plâns şi rămâne toată viaţa un copil. Femeie de casă, adoră să-şi invite prietenele să decoreze interiorul căminului şi nu ezită să ceară ajutorul soţului în toate corvezile casnice.



Domnul AB



Foarte conştient de rolul său în familie, domnul AB nu este totuşi un autoritar. Detestă singurătatea, are nevoie să fie înconjurat de familie şi prieteni. Foarte atent cu partenera lui, îi lasă acesteia libertate, cu condiţia să ştie unde se duce, se ocupă activ de cămin la fel ca şi de profesie şi nu suportă să fie depăşit de evenimente. Dacă îşi va înşela soţia, este în stare să i-o mărturisească.





Secretul Zilei de Nastere - ONE






Fiecare cifra are o semnificatie aparte si o vibratie proprie, care ne influenteaza in mod subtil personalitatea si viata. Iata ce tendinte iti imprima cifra zilei in care te-ai nascut ...





1. Liderii


Personalitate : Fire puternica si independenta Spirit de initiativa si organizare, calitati de lider. Gandire rapida si foarte inventiva. Majoritatea celor nascuti pe 1 sunt ambitiosi, competitivi, apti sa-si croiasca un drum in viata si dornici sa atinga succesul. Nu le place sa li se dicteze ce trebuie sa faca si au oroare de rutina. Curajosi, loiali si usor idealisti, au nevoie de un scop, o provocare, un tel. Detin darul minunat de a-i motiva pe ceilalti.

Defecte : Graba, incapatanare, gust pentru risc, agresivitate, individualism si tendinta de forta nota cand lucrurile nu evolueaza in directia sau in ritmul dorit.

Dragoste Pasionati si inclinati catre extreme. Se aprind rapid, sunt predispusi la iubiri fulgeratoare, le place sa cucereasca. Au magnetism si o sexualitate plina de forta.





2. Cooperantii


Personalitate : Pasnici si prietenosi, cei nascuti pe 2 depind mult de anturaj si de mediu. Sunt sensibili, afectuosi si au nevoie de atentie. Cauta armonia si siguranta. Diplomatia e o calitate de baza. Sunt buni mediatori si colaboratori. Au intuitii excelente si abilitati psihologice. Iubesc frumosul, au gusturi rafinate si adesea au talente artistice. Atenti la detaliu si perseverenti, le este mai la indemana sa definitiveze un proiect decat sa-l initieze. Nu le place sa iasa in fata, preferand planul secund.

Defecte Timiditate, neincredere, vulnerabilitate, nervozitate, lipsa de combativitate, pesimism si inclinatia de a accepta prea multe compromisuri.

Dragoste Sunt romantici, tandri si foarte sentimentali. Iubirile lor se nasc mai lent, prin tatonari succesive, sunt profunde, linistite si discrete.





3. Imaginativii


Personalitate : Inspirati, plini de vitalitate, sociabili, veseli si entuziasti, cei nascuti pe 3 au capacitatea de a le transmite celorlalti emotiile, mai ales in dragoste si in arta. Au charisma, gratie, stralucire. Sunt imaginativi, au simtul culorii, scenei, micului si marelui ecran. Scriu frumos. Buni comunicatori, se descurca minunat in negocieri si vanzari. Inteligenta ascutita si spontana e dublata de o mare sete de cunoastere.

Defecte : Superficialitate, nestatornicie, toane, frivolitate, nerabdare si tendinta de a risipi, de a trai mai scump decat le ingaduie veniturile.

Dragoste : Reactioneaza viu la stimulii erotici, sunt afectuosi, atragatori si foarte cautati de sexul opus. Se poate sa umble din floare-n floare pana intalnesc partenerul potrivit, dar, cand il intalnesc, ii sunt foarte devotati.




4. Constiinciosii


Personalitate Disciplinati si responsabili, cei nascuti pe 4 isi iau sarcinile in serios, atat in profesie, cat si in viata particulara. Sunt oameni cu principii, cu simt moral. Iubesc munca, dau dovada de metoda, disciplina si precizie. Foarte realisti, trebuie mai intai sa vada ca sa creada, vor situatii clare si construiesc doar pe teren verificat si solid. Sunt rezervati si mandri (dar nu aroganti), insa au intelegere pentru ceilalti, carora le inspira incredere.

Defecte Rigiditate, incordare, scepticism, incapatanare si pornirea de a-si reprima emotiile, ceea ce poate antrena o serie de frustrari.

Dragoste Nu agreeaza efuziunile amoroase, sunt prudenti si nu isi daruiesc inima prea usor. Chiar daca par mai reci, leaga relatii temeinice, sunt fideli si isi pretuiesc partenerul de viata.




5. Istetii


Personalitate : Inteligenti, inventivi si foarte curiosi, cei nascuti pe 5 stiu totul despre orice sau macar cate un pic din toate si au marele talent de a gasi rapid solutii la orice problema. Mereu in cautarea noului, sunt adaptabili, progresisti si deschisi catre schimbari. Le place sa calatoreasca, sa cunoasca fete noi, sa comunice, sa socializeze. Iubesc libertatea, nu suporta restrictiile si cauta mereu provocarile, mai ales pe cele de natura intelectuala.

Defecte : Neliniste, nerabdare, impulsivitate,incapatanare si inclinatia catre excese (mancare, alcool, sex, medicamente sau droguri), cu efecte nocive asupra sanatatii.

Dragoste Au o mare putere de seductie, de care insa nu sunt intotdeauna constienti, mai ales in prima tinerete.Romantici si pasionali, au nevoie de un partener cu care sa rezoneze mental si spiritual.




6. Familistii


Personalitate : Intelegatori, sociabili si generosi, cei nascuti pe 6 sunt fericiti cand pun umarul la fericirea altora, in special a familiei. Vor urmari calea de mijloc, armonia. Sunt corecti, de incredere si sar in ajutorul semenilor. Stiu sa-i ingrijeasca, sa-i trateze, sa-i aline, si incurajeze. Au virtuti medicale sau terapeutice. Au simt estetic, imaginativ si artistic. Bunastarea si linistea caminului raman insa telurile lor majore.

Defecte : Sunt oscilanti, au inertie, sentimente extreme si vulnerabile, credulitate, slabiciune in fata rugamintilor, laudelor si linguselilor.

Dragoste : Au sentimente puternice si sunt foarte tandri. Pot avea mai multe relatii, dar, cand gasesc omul potrivit, isi gasesc tihna si echilibrul. Stiu sa-si faca partenerul fericit.



7. Inteleptii


Personalitate : Capabili de o perceptie profunda si analitica, cei nascuti pe 7 sunt inclinati spre cultura, spiritualitate, filozofie, stiinta si tehnica. Ii atrag misterele, lucrurile oculte. Dispun de vaste facultati mentale, au spirit de observatie si o intuitie deosebit de dezvoltata. Prefera sa lucreze singuri si duc la bun sfarsit ceea ce incep. Introvertiti, meditativi si uneori enigmatici, au totusi un caracter puternic si plin de curaj.

Defecte : Egocentrism, obstinatie, orgoliu si faptul ca-si exteriorizeaza greu sentimentele, ceea ce le poate aduce neajunsuri relationale.

Dragoste Isi traiesc intens emotiile, dar nu le dau frau liber, si ii considera pe cei care o fac drept labili sau
imaturi. Distanti, exigenti, critici si crispati, isi reduc singuri sansele de fericire afectiva.



8. Businessmenii


Personalitate : Avand o personalitate de anvergura, ambitioasa si plina de forta, cei nascuti pe data de 8 detesta mediocritatea. Nu se tem de nimic, au initiativa, talent organizatoric, putere de munca, sunt competitivi si originali. Isi folosesc inzestrarea nativa pentru a porni pe cont propriu, pentru a fauri si dezvolta, de cele mai multe ori cu rezultate spectaculoase. Au simtul afacerilor si al banului. Asocierile le lasa adesea un gust amar.

Defecte : Tendinte dominatoare sau extremiste, nerabdare, impulsivitate. Sansele irosite, lipsa de scrupule, greseala de a risca gratuit ceea ce au construit sau acumulat se razbuna, sau aduc esecuri.

Dragoste : Pentru ei, pasiunea e la ordinea zilei. Au un mare apetit sexual, se inflacareaza repede, se daruiesc
total, dar le trece repede. Magnetici si fascinanti, cuceresc fara efort.




9. Idealistii


Personalitate : Dotati cu vederi largi, marinimie si mult idealism, cei nascuti pe 9 par sa fie destinati unor
cauze nobile. Sunt altruisti, caritabili, plini de compasiune, dar dinamici si eficienti. Adesea, joaca un rol important in societate si se implica in actiuni umanitare sau progresiste. Imaginatia, inspiratia si talentul ii imping frecvent spre sfera artistica. Sunt un pic ciudati, extravaganti, rebeli si aventurosi.Defecte : Neliniste, reactii subite si neasteptate, idei fanteziste, inconstanta, orgoliu, lipsa de tact.

Dragoste : Cei de sex opus ii gasesc seducatori si fascinanti. Cuceresc usor, dar, romantici si visatori fiind, uneori sufera deziluzii tocmai din cauza credulitatii si naivitatii. In ciuda firii lor contradictorii, isi iubesc sincer familia si pot fi fideli. Au o relatie speciala cu copiii.



10. Ambitiosii


Personalitate : Avand o mentalitate de invingatori, cei nascuti pe 10 sunt razbatatori si isi croiesc drumul in viata fara sa aiba nevoie de sprijin. Sunt puternici, curajosi, dinamici, siguri pe ei si foarte ambitiosi. Au spirit de comanda, abilitati strategice si manageriale, sunt inventivi. Raspund prompt la provocari. In general, ajung oameni de succes, mai cu seama cand isi stabilesc obiective precise si constructive. Pretuiesc prietenia si o cinstesc prin loialitate si devotament.

Defecte : Fire iute, posesivitate, gelozie, idei fixe, tendinte dominatoare, refractare la sfaturile venite de la ceilalti.

Dragoste : Au iubiri intense, sunt pasionali. Poseda o mare forta de atractie, iar faptul ca sunt eleganti le sporeste farmecul. Le place sa cucereasca, dar trebuie stimulati incontinuu, pentru ca altfel se plictisesc.



11. Inspiratii


Personalitate : Cei nascuti pe 11 sunt dintre "cei alesi". Se disting prin insusiri aparte: vocatie, iluminare, inspiratie, intuitie, imaginatie, abnegatie. Sunt niste idealisti cu un destin deseori special, calauzit de puterea convingerilor si marcat frecvent de un talent timpuriu, de o revelatie sau de chemarea unei misiuni. Au forta morala, sunt intelepti si diplomati. Le place studiul. Pot avea o perceptie ascutita, pana la aparitia unor manifestari parapsihice.

Defecte : Lipsa de realism, exaltare, excentricitate, aroganta, individualism.

Dragoste : Sunt romantici, sensibili, au sentimente nobile si tendinta de a idealiza fiinta iubita. Au nevoie de un partener de viata cu care sa comunice spiritual, dar care sa aiba in paralel ceva mai mult simt practic decat au ei.


12.Artistii


Personalitate : Fie ca evolueaza sau nu in domeniul artelor, cei nascuti pe 12 au un simt dramatic dezvoltat si pun talent in ceea ce fac, chiar daca e vorba doar de lucruri banale. Au o fire prietenoasa, le place sa socializeze, sa lucreze in colaborare. Sunt liantul grupului si sufletul petrecerilor. Ii maguleste sa se afle in centrul atentiei. Energici si dornici de schimbari, sunt mereu in miscare, preocupati mereu de altceva.

Defecte : Stari de spirit schimbatoare, nervozitate, instabilitate, dispersie, atribute care ii pot impiedica sa-si exploateze resursele.

Dragoste : Inclinati mai mult spre flirt decat spre ceva serios, arareori au legaturi stabile. Chiar si atunci cand iubesc sincer, independenta lor si dorinta de a face doar ce ii taie capul, indiferent ca celalalt este sau nu de acord, pot compromite relatia.



13. Profesionistii


Personalitate : Uzand de calitati precum simt practic, creativitate si disciplina, cei nascuti pe 13 au darul de a sti sa imbine frumosul cu durabilul si functionalul. Sunt oameni realisti, logici, organizati, meticulosi si de incredere, care pun pret pe munca, familie si traditie. Profesia e de baza pentru ei, dar este esential sa le placa ceea ce fac. Se poate sa-si schimbe ocupatia pana isi gasesc vocatia, dar cand o gasesc, fac o arta din meserie. Sunt, in general, seriosi, vorbesc putin, sincer si cu miez.

Defecte : Rigiditate, incapatanare,conservatorism, scepticism, care pot bloca accesul la o serie de oportunitati. Le trebuie mai multa deschidere.

Dragoste : Au sentimente profunde si statornice. Prudenti, se leaga greu, in timp. Chiar daca nu sunt prea expansivi in dragoste, au un farmec special.



14. Jucatorii


Personalitate Curiosi, independenti si adaptabili, cei nascuti pe 14 au nevoie de informatie, provocari si schimbare. Sunt curajosi, risca deseori si cred in steaua lor norocoasa, avand o fire de jucator. Inteligenti, ingeniosi, practici si creativi, gasesc rapid solutii la orice si sunt talentati in multe domenii. Daca isi consacra aptitudinile unei cariere pe placul lor, daca fac apel la vointa si realismul cu care sunt dotati, pot munci foarte mult si pot atinge mari succese.

Defecte : Impulsivitate, nerabdare. Prea sinceri in relatiile cu partenerii de sex opus.

Dragoste : Fermecatori si plini de temperament,nu duc lipsa de oferte. Totusi, prefera sa aleaga, nu sa fie alesi. Au o viata sentimentala bogata si adesea destul de furtunoasa.


15. Creativii


Personalitate : Pentru cei nascuti pe 15 familia pare a fi cel mai important lucru din lume. Totusi, au propriile lor nevoi, care nu trebuie neglijate, cum ar fi: de a-si exersa talentele si functiile mentale, de a dovedi ca pot functiona independent, fara sprijinul altora, de a se pune in slujba unei cauze sau a unei activitati caritabile. Sunt sensibili si generosi, au talent pentru arte si deprind usor limbile straine. Sunt curiosi, dornici sa calatoreasca si sa invete lucruri noi.

Defecte : Neincredere, timiditate, sensibilitate exagerata, mai ales la critici sau la lipsa de atentie a celorlalti.

Dragoste : Sentimentali, visatori si senzuali,sunt insetati de dragoste. Uneori tind sa-si faca iluzii, sa se lege de persoane nepotrivite. Cu timpul, invata sa isi gestioneze mult mai bine enorma afectivitate.



.

De la Sex Shop la Epoca de Piatra

 




                                      

Va invit sa descoperiti istoria sexualitatii umane ... Mergand inapoi, am descoperit o multime de tehnici pe care stramosii nostri le stiau... de mult.


Anul 1998
Vibratorul "iepure"
Vibrator Rabbit e prezent pe HBOin "Sex and the City ®", drept prietenul cel mai bun al lui Charlotte. Dupa episodul difuzat, cererea pentru aceasta jucarie crescut foarte enorm.

Anul 1998
Alabama urmeaza statului Georgiei pentru a interzice jucariile de gen.  Legile sunt imediat anulate.

Anul 1978
Debutul a camerei Video. Uitati de Polaroids, cu o camera video, oricine putea produce filme in intimitatea propriei case.

Anul 1970
   Debutul patului cu apa. Inventatorul, Charles P., l-a proiectat pentru confort in somn, dar paturile cu apa au devenit extrem de populare in jocurile erotice. Hugh Hefner instalat unul in dormitorul sau din Playboy Mansion. Multe hoteluri le-au introdus apartamentele pentru luna de miere.

Anul 1965
Re-aparitia vibratorului.

Anul 1953
Revista Playboy
Cu toate ca a fost atacat ca indecent, imaginile timpurii erau ectrem de naive. Aceasta revista a deschis calea pentru tot ceea ce puteti vedea astazi.


Anul 1952

Medicii au declarat ca isteria nu este cu adevarat o indispozitie. Avand in vedere ca vibratorul nu a mai folosit ca dispozitiv medical, a trebuit sa fie recunoscut pentru scopul sau real.


Anul 1948
Aparat de fotografiat Polaroid
Aparatul foto Polaroid Land a aparut, astfel au aparut si amatorii erotismului. Astfel oricine si-a permis sa devina fotograf erotic.

Anul 1930
Latexul a fost inventat
Mai moale, mai maleabil si apoi vulcanizat, latexul a revolutionat contraceptivele. Astfel s-au putut produce prezervative si diafragme asa cum le stim azi. De asemenea, a condus la dezvoltarea unor jucarii sexuale din latex.


Anul 1930
Vibratoarele dispar din reclame si din reviste si cataloage. Dupa ce au vizionat mai multe filme deocheata femei care o utilizeaza vibratoare pentru auto-stimulare sexuala, a devenit imposibil pentru producatori sa-si vanda produse ca aparate pentru masaj.


Anul 1928

Vibratoarele apar mai proeminent in filmele pentru adulti - nu ca "Masagere", ci ca adjuvanti masturbare. Un film, Delight Widow, foloseste noul dispozitiv ca "vedeta"

Anul 1927
KY Jelly
Introducerea lubrifiantului KY Jelly. Initial comercializate pentru medicii pentru a imbunatati confortul in timpul examenelor pelviene, KY a devenit lubrifiant sexual in 1980. De atunci, multi alti lubrifianti au fost introdusi.

Anul 1925
Aparitia Striptease-ului. Dansatoare dadeau incet jos hainele - cam la fel ca astazi, numai ca pentru bunicii nostrii.

Anul 1921
Prima reclama la vibratoare - cadouri. Publicat intr-un numar al revistei Heart, ea a indemnat barbatii sa cumpere Vibratoare pentru sotiile lor sub forma de cadouri de Craciun pentru a le mentine "tineri si protejate de isterie".

Anii 1900- 1920
Asa cum energia electrica a devenit disponibile pe scara larga in SUA, vibratoarele cu priza au fost printre primele electocasnice. Comercializate pentru femei pentru sanatate si relaxare, Vibratore a umplut paginile revistelor promitand, "toate placerea tineretului ... va vibra odata cu tine". Aceste reclame au fost publicate in reviste de mare tiraj, precum Needlecraft si Home Woman's Companion, si chiar si vandute in Sears Roebuck.

Anul 1899

Aparitia unei reclame in America prima pentru un vibrator pentru acasa electric, rezonant, in revista McClure's - ca un remediu pentru durerile de cap, riduri, si "nevralgii" sau "isterii".

Anul 1890
Filmul
Aproape imediat dupa ce primele filme au aparut, mii de realizatori au inceput sa produca filme erotice, dintre care unele in care femeile joaca cu vibratoare si dildouri.

Anul 1882
Vibratorul electromecanic. Precursor al vibratoarelor de astazi, aceste vibratoare au fost mai mici si mai putin complexe decat cele cu abur. Ele au fost proiectate de catre medicul britanic Joseph Mortimer Granville. Aceasta recomanda alte accesorii similare cu cele din truse vibrator de astazi, fapt care a permis medicului sa vindece isteria in mare parte.

Anul 1869
Vibratoare cu abur!
Dezvoltat de catre un medic american, George Taylor a fost un aparat de mare, greoi, putin bizar. Taylor l-a recomandat pentru tratamentul unei boli cunoscute la momentul ca "isteria de sex feminin." Isterie, de la grec pentru "suferinta uter," implica anxietate, iritabilitate, fantezii sexuale, "greutate pelvina" si exces de lubrifiere vaginala - cu alte cuvinte, excitatia. Cu toate acestea, intrucat aceasta se intampla in epoca victoriana, femeile nu erau considerate ca avand apetit sexual. Prin urmare, dorint a fost considerata o boala. Medicii din aceasta epoca tratau prin masaj chestiunea pana cand au experimentat paciente avand salvari dramatice prin" paroxism "(orgasm). Din pacate, isterie a fost o conditie recurenta si repetarea tratamentului a fost de multe ori necesara. Aparatul cu abur trebuia sa reduca oboseala medicului...

Anul 1844
Cauciucul
Vulcanizarea cauciucului, care l-a facut mai puternica si mai elastic. Acest lucru va duce mai tarziu la inventarea prezervative de cauciuc, dildourilor si vibratoarelor.

Anul 1791

   Publicarea cartii "Justine" de Marchizul de Sade, de la care termenul de "sadism" este derivat. Scrierile sale controversate a ajutat la popularizarea noii tehnici precum si la popularizarea multor jucarii folosite cum ar fi de bicele de echitatie  etc. ( "Masochismul" vine de la Leopold von Sacher-Masoch, care a scris un roman despre chestiune.)

Anul 1750

  Bordelurile europene au inceput sa se specializeze in flagelare si alte "pedeapse", executate de dominantoare.

Anul 1700
cada de baie
   Statiunile europene de sanatate au instalat sisteme cu jeturi de apa in bazinele de scaldat, asemanatoare cu jet-urile de astazi folosite in cada fierbinte. Desi nu sunt in mod special dezvoltate pentru masaj genitale feminine, e un inceput promitator.

Anul 1600
Inelul de fildes
   Inventia a inelului stimulator clitoridian. Barbatii aplicau inele de fildes peste erectiile lor de a ajuta la mentinerea lor. Inele au fost bogat sculptate, de obicei, reprezentand dragoni. In timp, limbile dragoni sculptate  s-au extins pentru a forma o bucata, care ar atinge clitorisul femeii si pentru a spori placerea.

Anul 1400
dildo-ul din lemn
   In Italia Renasterii, "olisbo" grecesc a devenit "dildo", in fine, de la "dilatare" in latina, pentru a deschide larg, sau poate de la diletto italian, pentru a incanta. Dildourile renasterii italiene au fost realizate din lemn sau din piele si lubrifiate cu ulei de masline pentru utilizare confortabila.

Anul 1200
Up All Night
   Inventia  unui fel de inel de penis. Primele au fost facute in China, din pleoape de capra, cu gene intacte! Pleoapelor flexibile au fost legate in jurul penisului, iar genele s-au intarit - toate pentru a spori placerea amorului.

Anul 655
Oglinda
   Introducere de oglinzilor ca accesorii sexuale. Doamna Wu Chao, sotia imparatului chinez Tai Tsung, a ordonat foi de sticla ce reflectau sa fie aranjate in jurul patului lor. Atunci cand maestrii feng shui au insistat asupra faptului ca oglinzile sunt un semn rau, imparatul a ordonat sa fie eliminate. Cand Wu Chao a preluat controlul asupra tronului dupa moartea lui Tai Tsung, ea a reinstalat oglinzile.

Anul 500
Ben Wa Bile
Bile Ben Wa
   Inventia lui Ben Wa. Initial acestea au fost o minge unica folosit pentru a spori placerea barbatilor in timpul actului sexual. In cele din urma au fost asociate si folosite de femei pentru a mari puterea de muschi lor etaj pelvin, la fel ca exercitiile Kegel de astazi.

Anul 300
Kama Sutra
   Apar prima data prelungitoarele pentru penis, acum binecunoscute. Aceste dispozitive cilindrice, care a facut erectiile sa arate mai impunatoare, au fost mentionate pentru prima data in sexul clasic indian, manualul Kama Sutra, care a sugerat fabricarea lor din lemn, piele, corn de bivol, cupru, argint, fildes sau aur. Nu e rau...

350 inaintea erei noastre
Ulei de masline
   Prima mentiune de ulei de masline ca un accesoriu sexual. Initial a fost folosit pentru contraceptie, dar cuplurile s-au folosit uleiuri vegetale ca lubrifianti de atunci.

 500 inaintea erei noastre
Orgiile grecesti
Olisbos este noua inventie, o versiune timpurie a unui dildo, in portul grec din Milet. Comerciantii vindeau aceste Olisbos din jurul Mediteranei pentru femeile singure. Cu atatea razboaie erau chiar necesare.

2500 inaintea erei noastre

Arta egipteana descrie dansatoarele aproape goale, ele transportau o sculptura a unui penis urias, pentru a onora imaginea lui Osiriszeul. Evenimente agricole, da, un ritual de fertilitate, si totusi...

25.000 inaintea erei noastre
Venus din Willendorf
In mod clar una dintre cele mai erotice sculpturi preistorice din piatra. Aceste fara chip, nud laudat foarte mult cu sanii supradimensionati, cu solduri, fese si buzele vaginale. Cei mai multi experti le considera zeite ale fertilitatii, insa la vremea lor au servit, de asemenea, si pentru a instiga imaginatia...

                                                   

                                                                          

 

                                                                                                     foto Narcis Virgiliu



.

Let the Dream come True







În ultimele luni cu toţii am trecut prin situaţii dificile, curăţând multă energie sau macar incercand… Daca va veti dori cu adevarat, în următoarele 2-3 zile energia voastra se  va putea schimba. Urmati-mi sfatul si veţi simţi o mare uşurare şi eliberare cand o sa descoperiti că vieţile voastre se vor afla pe o cale mai apropiată şi mai directă, călătorind în direcţia bună.

Inimile voastre se vor deschide şi veţi fi capabili să primiţi îndrumare mult mai limpede. Inima are rolul de a ghida spre adevăr – adevărul despre cine sunteţi voi cu adevărat. Viaţa înseamnă iubire, iar iubirea este indispensabilă. Iubirea este un mister pentru oamenii obişnuiţi şi chiar şi pentru cei cu o conştienţă înaltă. Iubirea pare că nu are logică… în realitate însă, există foarte multă logică în iubire.

Sunt multe elemente cheie în căutarea relaţiilor. Relaţiile dificile au rolul de a ne învăţa ce suntem de fapt. Sunt o reflecţie a ceea ce se află în interiorul a două persoane care se află în acea relaţie dificilă. Multe relaţii dificile merg prost datorită neputinţei de a vă exprima emoţiile şi sentimentele.

Primul lucru pe care trebuie să-l facă un om în călătoria lui spre conştienţă, este să îşi exprime propriile emotii !

Emoţia reprezintă un amestec a celor patru sentimente de bază – mânie, tristeţe, frică şi iubire. Toate emoţiile sunt un amestec al acestor patru sentimente. Cu cât este eliberată mai multă emoţie, cu atât mai multă iubire vă va inunda trupul. Cu cât există mai multă iubire în corp, cu atât mai mult veţi crea realitatea pe care o alegeţi pentru voi.

Dacă aveţi multă emoţie negativă în interiorul vostru, atunci veţi crea o realitate negativă. Emoţia pozitivă, de asemenea, creează o realitate pozitivă - emoţia este ghidată prin gândurile şi sentimentele voastre.

Pe măsură ce se produce această tranziţie şi transformare, fii conştient ce simţi în inimă. Pe de o parte va fi durere, iar pe de altă parte va fi iubire. Încet, dar sigur, amărăciunea se va preda iubirii. Lasă iubirea să ia locul amărăciunii care a fost creată prin această transformare şi permite amărăciunii să se dizolve, să se elibereze şi să plece.

Acesta este cel mai minunat act de iubire pe care puteţi să vi-l oferiţi vouă înşivă: O acceptare a sexualităţii voastre – o acceptarea a voastră ca bărbat sau femeie. Lăsaţi iubirea să vă curgă prin vene şi să vă vindece inima. Lăsaţi iubirea să creeze viaţa pe care v-o doriţi cu adevărat. Orice vise aveţi, ele se vor manifesta cu adevărat.

Visele pe care le aduceţi pe acest pământ sunt daruri pe care aţi venit aici să le manifestaţi. Orice vise aveţi, este responsabilitatea voastră să le manifestaţi în acest plan terestru. Să te îndepărtezi de visul tău înseamnă să te îndepărtezi de o parte a ta – să ignori o parte a ta. Trăiţi-vă visele iar ele vă vor face sa deveniti împliniţi ...




Happy ... Butterfly




butterfly myspace graphics



Un fluture cu aripi pictate, desfăcute în zbor spre înalt, m-a purtat azi noapte, în zări nevisate, în zig–zag prin livezi înflorite, printre ronduri de flori, departe înspre nori, deasupra albastrului din ape, prin lanuri de grau verde ... 

A adormit, acoperindu-mă cu aripa sa catifelata.  S-a trezit şi a privit cu uimire curcubeul ce se scurgea  unind două ape despărţite de zări, două depărtări spălate de ploi, două suflete rătăcite ... două inimi dornice să iubească şi să fie iubite.

Visez ca într-o zi să ajung la o margine de lume şi atunci o să beau o cupă din curcubeu ... Din trupul meu ştiu că vor creşte aripi ce vor putea sa mă poarte spre sufletul tău, spre o altă zare, spre o nouă depărtare, spre tine, spre dorinţa ce ne uneşte ... ce ne apropie şi ne face să dăm viaţă visului ce ne-a unit, din iubirea ce ne-a cuprins ...




.

20 Tips & Tricks









1. Mananca mai multa coaja de paine! Ea contine de pana la opt ori mai multa lizina, antioxidant care lupta impotriva cancerului, decat miezul.



2. Fa sport cu greutati! Universitatea Michigan a demonstrat ca cei care fac antrenament de forta regulat si-au scazut cu opt puncte presiunea diastolica. Indeajuns pentru a reduce cu 40% riscul de atac cerebral si cu 15% pe cel de infarct!



3. Liber la ulei de masline si otet! Pune in salata sau in mancare oricat vrei! Cu ajutorul lor vei reduce riscul de cancer, imbatranirea prematura, obezitatea si diabetul.



4. Ia un supliment de magneziu zilnic si vei fi cu 40% mai putin predispus la deces produs de orice fel de afectiune fizica.



5. Bea opt pahare de apa pe zi, spun cei de la Universitatea Loma Linda. Specialistii au descoperit ca “bautorii de apa” sunt cu 55% mai putin predispusi imbolnavirilor de orice natura.



6. Mananca zilnic un grepfruit rosu si, pe cat de des posibil, fructe de padure. Aminoacizii si antioxidantii din ele te vor ajuta sa previi cancerul si bolile mentale.



7. Razi mai mult! Alege o comedie, in locul unui film de actiune sau horror, deoarece o ora de ras iti relaxeaza corpul si mintea indeajuns incat sa se regenereze dupa atacurile de stres.



8.Casatoreste-te ! Contrar multora care vad viata de familie un iad, specialistii au demonstrat ca persoanele casatorite au o rata de deces mult mai apropiata de parametrii normali, decat cei care au ales burlacia! Prin urmare, datorita confortului psihic si protectiei partenerului de viata, casatoritii traiesc mai mult.



9. Nu mai duce boala pe picioare! Cei care isi pun sanatatea pe locul doi si nu se menajeaza in perioada cronica a unei raceli sau altei boli sunt de doua ori mai predispusi la atacuri de cord fatale si la complicatii serioase ale afectiunilor. Daca esti racit, ramai in pat!



10. Stinge focul din stomac! Daca suferi des de usturimi in piept, mergi la medic si trateaza-te. Aceste arsuri slabesc puterea inimii, spun specialistii de la International Journal of Cardiology.



11. Aeriseste dormitorul , pentru a avea un somn linistit. Cei care nu se odihnesc corespunzator sunt mult mai predispusi bolilor de inima, mentale si diabet.



12. Nu sari de doua pahare de alcool pe zi. Expertii de la Harvard spun ca aceasta este reteta ideala pentru o sanatate curata.



13. Mananca cat mai multe legume si fructe, iar sanatatea ta va fi intacta chiar si la varsta de 70 de ani!



14. Oamenii stresati traiesc cu 20 de ani mai putin decat un om cu o stare psihica normala. Daca adaugam si fumatul la aceasta formula ne putem explica de ce foarte multi oameni sufera decese premature.



15. Nu te mai stresa la munca! 70% dintre sinucigasi au ales sa-si ia viata din cauza stresului de la serviciu. Alege sa fii calm si sa nu iei problemele de lucru acasa. Astfel te vei feri de multe boli mentale.



16. Fa miscare in aer liber si ia-ti cu tine partenerul ... care sa te motiveze! Vei reduce orice forma de depresie pana la 100%, iar corpul tau se va simti cu 50% mai bine!



17. Mananca ciocolata neagra, chiar daca esti la regim. Nu va avea efect negativ asupra dietei tale, iar partea buna este ca patru grame de cacao sporesc eficacitatea inimii cu 33%!



18. Bea ceai de menta pentru ca el contine antioxidanti puternici care reduc cu 60% inflamatiile organelor si previn aparitia diabetului.



19. O ora de somn la pranz face minuni pentru trup si suflet. Efectul lui este imediat, iar remediu pentru boli sau afectiuni mai bun decat somnul nu exista!



20. Renunta la fumat! Un pachet de tigari fumat zilnic, timp de 10 ani, iti reduce viata la jumatate!





 
.