A fi sau a nu fi ... Calm





Calmul este calitatea necesară zi de zi, in viaţa cotidiană, dar şi in situaţiile speciale.


Calmul cumpăneşte necazurile de zi cu zi şi nenorocirile ce marchează existenţa; inlătură efectele fascinaţiei moleşitoare şi vătămătoare. Se ştie că efervescenţa fizică sau psihică are ca efect dezorganizarea, are manifestări care depăşesc scopul propus şi victimele sunt aruncate in zone pe care nu le-au dorit, sunt inşelaţi de propria exaltare.

Fără calm nu există o examinare sinceră şi corectă a motivelor de acţiune,nu se pot indepărta insinuările perfide şi speranţele deşarte,nu este posibilă meditaţia, nu se inlătură valurile devoratoare de entuziasm.

Calmul: Cultiva taria sufleteasca si dă posibilitatea gandirii de a servi inteligenţa; disciplinează emoţiile; dă raţionamentului precizie; acumulează energia prin eliminarea pierderilor inutile ... 

Entuziaştii sunt intotdeauna inşelaţi in ardoarea nestăpinită pe care o lasă să fiarbă in ei, şi, care ca o băutură amăgitoare, le ia clara viziune a lucrurilor, inlocuind-o cu o logică special construită pe temelia iluziei. Cine se mai miră dacă hotărarile luate sub stăpanirea acestei exaltări dau loc la o serie de gesturi in dezacord cu naţiunea.


Se confundă mult prea des, şi mai ales in secolul nostru, activitatea cu agitaţia.

Activitatea este acţiunea soluţiei mentale, izvorată dintr-o deliberare judicioasă, infăptuită in liniştea sufletelor sfinţite de voinţa divină.

Agitaţia corespunde unei nevoi instinctive, comună tuturor acelora care confundă deliberat, voit actul reflex (instinctiv) cu actul gandit.

Primul degradează vitalitatea funcţională, in timp ce al doilea este insăşi expresia vitalităţii in serviciul inteligenţei. Urmările agitaţiei sunt remuşcările şi uneori, lenea. Mulţi sunt cei ce pleacă fără scop, se opresc fără motiv, merg cand intr-o parte, cand in alta, pană cad de oboseală, iar intunericul nopţii le ascunde calea de intrare.

Din mijlocul eforturilor dureroase, o voce rău intenţionată ii aprobă insă şi-i indeamnă să meargă mai departe că sunt pe calea bună. Fragilitatea spiritului lor ii impiedică să analizeze just: cui aparţine vocea? cui aparţine indemnul? Deşi, sunt intim urmăriţi de zădărnicia eforturilor săvarşite, totuşi sunt mulţumiţi de a se autoinşela prin indoielnica lor activitate, fac o concesie răului in propriile vieţi.

Omul calm va presimţi apropierea pericolului şi va putea evita sau va şti cum să se apese. Dar atenţie, pericolele pandesc şi pe cărările inflorite şi imbietoare şi de aceea atenţia, vigilenţa trebuie menţinută trează chiar şi in acea linişte poate aparentă. De cate ori, că veni vorba de linişte, nu am admirat oglinda unui lac şi ne-am minunat de frumuseţea şi grandoarea pe care o dă calmul acelei intinderi de ape. Dar ce se intamplă cand valul nemişcat este tulburat? Toate resturile descompuse se ridică in mari cantităţi la suprafaţă, apa nu mai este limpede, reflectă imagini alterate de noroiul răscolit.

In acelaşi timp, apar la lumină numeroase murdării, nenumărate obiecte, vestigii ingrozitoare despre lucruri care au fost frumoase, sau inspăimantătoare resturi de forme şi mai groaznice, drame necunoscute sau şi mai rău, fericiri pentru totdeauna pierdute.

Conştiinţa nu mai este limpede şi este zadarnic de a se mai deosebi ceva in grămada de idei şi sentimente inverşunate. In acele momente noi am cedat controlul asupra propriei persoane acelor duhuri rele, necurate care vorbesc şi se zbat. Ce luciditate poate prezenta un suflet in prada unui astfel de tumult?

Disciplina este cucerirea cea mai de dorit, prin care voinţa o impune tuturor exuberanţelor, pentru că inteligenţa trebuie să radieze conştient asupra instinctelor obscure. Este bine de ştiut că orice emoţie, după un oarecare timp, sfarşeşte prin a se impune sufletului aceluia care o exteriorizează cu ajutorul gesturilor.

Influenţa dintre psihic şi fizic este adesea puţin studiată şi se face greşeală de a nu se vedea in această reciprocitate decat o manifestare a celor puţin evoluaţi. In realitate condiţionarea psihic-fizic condiţionează toate fiinţele omeneşti, in orice stadiu de evoluţie ar fi ele. Se ştie că oricat de evoluat ar fi un individ, nu poate scăpa de pericolul automatismului, care se produce şi acţionează in afara disciplinei ferm menţionată de o voinţă".

Cu cat omul este mai evoluat, cu atat tendinţa spre automatism pierde din importanţă.

Superioritatea unui om se recunoaşte după uşurinţa cu care acesta işi schimbă intenţia actului spontan in unul voluntar.Atenţie: se vorbeşte de "intenţie", deci acesta este nivelul unde se manifestă puterea disciplinei asupra automatismului. Cel ce s-a deprins să se supună disciplinei, voinţei inalte, venită de la Cel de Sus işi va fixa gandurile şi-şi va intensifica dorinţele superioare pentru a nimici pe celelalte, fireşti.