Piese de Sah Astrologice





Există o corespondență între piesele de șah și planetele din astrologie, așa cum există o corespondență între orice lucru și aceste planete (sau dacă nu te-ai gândit încă la asta, poți să o faci acum).



Forțele Binelui

Desigur Forțele Binelui sunt întruchipate de piesele albe


Regele

Regele nostru nu poate fi decât Soarele. Este expresia autorității și a forței stăpânite, căldura fără de care nu poate exista viață. Este cea mai importantă piesă, ce trebuie apărată cu prețul altor vieți, mai puțin importante. Este expresia șefului de stat.



Regina

Dacă regele este Soarele, atunci Regina va fi Luna, cea care îl completează pe Soare prin analogia masculin și feminin, yang și yin, lumină și întuneric. Este cea mai rapidă piesă, se poate deplasa repede într-un interval scurt, la fel ca Luna, care este cea mai rapidă planetă. Este o piesă puternică, fără de care regele este cum s-ar zice, "în pom". În spatele oricărui conducător puternic se află o femeie puternică.



Nebunul

Nebunul se mișcă și el repede, dar mișcarea se petrece pe diagonală. Simbolul lui Marte cuprinde o săgeată orientată pe diagonală, așa că Marte va reprezenta nebunul nostru.



Calul

Calul... hm, aici putem spune că este un animal blând, domesticit de om acum mii de ani, folosit pentru a-i ușura munca... Prea multe analogii cu Venus nu sunt, dar am vrut ca piesele noastre să aibă în componență planete personale, așa că Venus va fi calul.



Tura

Tura sau Turnul, clădirea unde se împarte Dreptatea, dar și clădirea ce adăpostește oamenii ce au norocul să fie înăuntru. În felul acesta o asociem cu Jupiter, cu legea și protecția.



Pionul

Cea mai mică și neînsemnată piesă, pionul este carnea de tun, aflat în prima linie. Este cel mai tânăr dintre luptători, cei bătrâni au deja grade mai mari și stau mai la adăpost. Mercur este expresia copilului, adolescentului. Îl punem în prima linie.







Forțele Răului

Peste tot există forțe complementare. Culoarea neagra defineste de fel, opusul ...


Regele

Regele advers este un personaj pe cât de înțelept, pe atât de malefic. Este bine să nu avem de-a face cu el, și să-i contracarăm loviturile. Cel mai mare malefic din astrologie este desigur Saturn.



Regina

Lilith, ea este fără îndoială Regina Răului. Atrăgătoare, sublimă, devoratoare, capabilă să facă rău fără să aibă cea mai mică remușcare. Independentă și puternică, nu recunoaște nici o autoritate deasupra ei (atât la figurat, cât și la propriu).



Nebunul

Nebunul este imprevizibil. Mult mai ușor vedem ceva drept, ortogonal, decât o mișcare pe diagonală. El ne ia prin surprindere, cade asupra noastră asemenea unui fulger, brusc și neașteptat. Este Uranus.



Calul

Chiron, cel ce vindecă, ce poate alina durerea precum Venus (calul nostru), a trecut de partea Răului. Este Chiron, ființa jumătate om și jumătate cal. Centaurul este deci calul.



Tura

Cartea Turnul din Tarot ne arată un turn lovit de fulger. Este mâna destinului, lovitura năpraznică, ideea sau evenimentul ce dărâmă structurile vechi. Tot ce nu este de folos este înlăturat, și acest lucru provoacă durere și suferință. Iată-l pe Pluton, ce este întruchiparea turei.



Pionul

A mai rămas pionul, sărăcuțul de el. Marea masă de oameni, ce au impresia că judecă de capul lor, că iau decizii pe baze concrete, căutând avizi informații pentru a fi cât mai obiectivi. Nu își dau seama că de fapt sunt manipulați extrem de subtil, că sunt controlați până la cel mai mic amănunt, că întreaga viață a lor este o farsă, dispusă "de sus". Ei sunt învăluiți de o ceață în gândire, se sacrifică pentru un ideal nobil, dar din păcate acesta este indus de către alții. Neptun îl reprezintă pe sărmanul pion

 
 
 
                                                                  multumesc Mihnea Firan