Planetele Retrograde





O planeta este numita retrograda pentru o perioada determinata, atunci cand aparent isi schimba directia de mers pe bolta cereasca.

Soarele si Luna nu pot avea miscari retrograde pentru ca miscarea Pamantului este strans legata de ele (Pamantul se misca in jurul Soarelui iar Luna se misca in jurul Pamantului), pe cand celelalte planete au orbite independente de planeta noastra. Miscarea retrograda este aparenta deoarece este observata avand ca fundal constelatiile zodiacale si punctul de observatie Pamantul.

In astrologie aceste miscari retrograde sunt deosebit de importante in special in astrologia karmica, unde ne ofera multe informatii despre lectiile pe care trebuie sa le invete de data aceasta entitatea respectiva. Astfel:

- Mercur reprezinta, printre altele, talentul omului de a interpreta prin gandire, de a-si folosi mentalul, de a sti sa comunice. Daca Mercur este retrograd, inseamna ca individul da dovada intr-o oarecare masura de o incapacitate de a crede ceva fara o explicatie logica, poate insemna si o oarecare dezordine mentala. Probabil ca intr-o viata anterioara nu a stiut sa-si foloseasca mentalul asa cum ar fi putut si tot ce a explicat altora a fost in mod mult prea rational sau abstract. Planetele retrograde nu-si fac simtite prezenta pentru toata viata. De obicei se considera ca o zi de miscare retrograda pana la revenirea la miscarea directa inseamna un an de influenta in viata unui om.

- Venus este "responsabila" cu dragostea. Daca este retrograda, inseamna ca omul respectiv intr-o alta viata nu a daruit suficienta iubire sau, in functie de aspecte, nu a fost iubit, a fost gelos, posesiv. Acum ii lipseste intr-o oarecare masura elementul sufletesc si il cauta, are nevoie de certitudini pentru a accepta ca este iubit.

- Marte reprezinta dinamismul, actiunea. Daca este retrograd, inseamna ca persoana respectiva si-a canalizat prost energiile, a agresat sau a fost agresata in alta viata, acum poate fi misogin, impulsiv sau intolerant, ori exact acestea trebuie sa le elimine acum. Poate sa ajunga usor la fanatism.

- Jupiter ne vorbeste despre bunavointa si dreptate. Daca Jupiter este retrograd, inseamna ca individul respectiv ori nu a stiut sa foloseasca ceva ori a facut exces. Poate a fost bogat si nu a stiut sa-si foloseasca bogatia in scopuri nobile. Sau, ca alt exemplu, poate ca a primit darul vindecarii si nu l-a folosit pentru binele semenilor sau a abuzat de acest dar pentru a-si realiza propriile interese.

- Saturn este cel care da probele. Cand este retrograd intr-o tema, putem spune ca avem o situatie dificila dar si foarte clara: poate de multe incarnari incoace acea entitate dovedeste multa incapatanare de a nu invata o anumita lectie. Si astfel acea lectie ii va tot reveni pana cand va fi invatata, pana cand examenul va fi trecut cu bine. Lectia se poate cunoaste din pozitiile planetei in harta natala. Dar daca Saturn retrograd este bine aspectat, atunci avem de a face cu o entitate aflata intr-o misiune mai speciala.

- Uranus este planeta ce reprezinta progresul, paranormalul, nonconformismul. Uranus retrograd ne da puterea de a transcede lucrurile, ne da ocazia de a ne trezi puterile latente, de a fi un revolutionar in special in domeniul spiritual. De asemenea, este vorba de aptitudini ce revin din alta viata pentru a fi dezvoltate mai departe.

- Neptun este planeta Dragostei Universale. Daca este retrograda, avem de a face cu un om genial cu mare putere de intelegere a lucrurilor dar si cu tendinte de evadare din planul fizic. Dintr-un singur gest el poate sa cunoasca cauza lucrului respectiv. Uranus si Neptun daca sunt impreuna retrograde, entitatea respectiva are toate sansele sa-si trezeasca fortele latente, sa fie un pionier in cercetarea spirituala si sa aiba un cuvant de spus in tot ce inseamna mister sau fenomen paranormal.

- Pluton retrograd poate oferi crize cu schimbari de conceptii, schimbari in modul de a trai, dar si ofera puterea necesara de a le trece cu bine. Nu mai departe, in deceniile trecute, aceasta planeta retrograda a oferit mari schimbari in mentalitatea oamenilor, degenerari pe plan sexual, aparitia modei hippy, care asteptau aparitia unei noi epoci dar fara nici o baza spirituala, manifestau magia prin muzica, vestimentatie, etc.



extras din cartea: Firicel Ciarnau - "Bazele astrologiei" - Editura Fidelia, 1999



.

Clasificarea Zodiilor




A) dupa elemente

- Foc: Berbec, Leu, Sagetator.
Cuvinte cheie: actiune, impuls, realizare.
Caracterizare: pasiune, energie, ardoare, se aprind pentru o idee sau un sentiment. Sunt semne entuziaste, vulcanice, increzatoare in viata. Traiesc intr-o ardere continua, pana la neglijarea propriei securitati si sanatati.
- Aer: Gemeni, Balanta, Varsator.
Cuvinte cheie: intelect, comunicare, difuziune.
Caracterizare: dinamism, intelectualitate, comunicare. Multa gandire si acumulare de cunostinte. Sunt semnele cele mai vorbarete.
- Apa: Rac, Scorpion, Pesti.
Cuvinte cheie: emotivitate, intuitie, poezie.
Caracterizare: sensibilitate, receptivitate, emotivitate. Capabile de compasiune sau de ura in aceeasi masura. Romantici, familisti, au un spirit de artist.
- Pamant: Taur, Fecioara, Capricorn.Cuvinte cheie: materializare, posesiune, analiza.
Caracterizare: fermitate, simt practic, materialism, conservatorism. Nu se multumesc de obicei cu jumatati de masura. Au un inalt simt practic, de obicei cred numai in ce vad.

Observatie - Acestea au corespondenta in psihologie prin cele patru tipuri: foc = coleric, aer = sanguin, apa = flegmatic, pamant = melancolic. Se mai pot clasifica si dupa temperatura si umiditate: foc = cald-uscat, aer = cald-umed, apa = rece-umed, pamant = rece-uscat. De asemenea, cele patru functii ale constiintei dupa Jung, au corespondente in aceste patru tipuri de semne zodiacale: Intuitia = semne de foc; Gandirea = semne de aer; Sentimentul = semne de apa; Senzatia = semne de pamant.


B) dupa paritate

- Cardinale (mobile, de inceput): Berbec, Rac, Balanta, Capricorn.Caracterizare: initiativa, ambitie, exteriorizare, stiu ce vor, actiune, elan.
Observatie: Semnele cardinale sunt cele mai reprezentative propriilor patru elemente din precedenta clasificare, astfel incat Berbecul reprezinta cel mai bine focul, Cancerul apa, Balanta aerul si Capricorn pamantul. Aripa stanga a Heruvimilor.
- Fixe (stabile): Taur, Leu, Scorpion, Varsator.
Caracterizare: stabilitate, echilibru, simt practic, aptitudini organizatorice.
- Mutabile (oscilante, de transformare, semne duble): Gemeni, Fecioara, Sagetator, Pesti.
Caracterizare: oscileaza intre Cardinal si Fix, impresionabile, schimbatoare.Observatie: Aripa dreapta a Heruvimilor.


C) dupa polaritate

- Masculine (pozitive, extravertite, Yang): Berbec, Gemeni, Leu, Balanta, Sagetator, Varsator.
- Feminine (negative, introvertite, Yin): Taur, Rac, Fecioara, Scorpion, Capricorn, Pesti.
Observatie - La clasificarea zodiilor dupa elemente se observa ca cele masculine sunt calde, iar cele feminine sunt reci. De asemenea, cele de foc si aer sunt Yang, iar cele de apa si pamant sunt Yin.


Alte clasificari:

a) - de Nord: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioara.
- de Sud: Balanta, Scorpion, Sagetator, Capricorn, Varsator, Pesti.
b) - tropice (de solstitiu): Rac, Capricorn.
- de echinoctiu: Berbec, Balanta.
c) - zgomotoase: Gemeni, Fecioara, Balanta, Varsator.
- moderate: Berbec, Taur, Leu, Capricorn.
- tacute: Rac, Scorpion, Sagetator, Pesti.
d) - fecunde: Taur, Rac, Scorpion, Pesti.
- sterile: Gemeni, Leu, Fecioara, Capricorn, Varsator.
e) - umane: Gemeni, Fecioara, Balanta (prin persoana ce reprezinta justitia cu o balanta in mana), Sagetator (Centaurul - jumatate om), Varsator.
- animale: Berbec, Taur, Rac, Leu, Scorpion (Vultur), Sagetator (Centaur - jumatate cal), Capricorn, Pesti.


Extras din cartea: Firicel Ciarnau - "Bazele astrologiei" - Editura Fidelia

Casele Astrologice si Ascendentul







Casele astrologice, in numar de 12, sunt sectoare de cerc ale cercului zodiacal, intr-o continua miscare strict legata de miscarea de rotatie a Pamantului in jurul axei sale. Ele depind foarte mult de locul in care se afla in momentul respectiv subiectul. Nu este tot una daca o planeta se afla la orizont, la zenit sau de cealalta parte a planetei in momentul in care vorbim despre influenta sa asupra unui subiect, deci nu este indiferent sub ce unghi isi exercita influenta. In functie de acest unghi, altfel spus in functie de Casa in care se afla o planeta, va influenta activitatea noastra, mai ales in plan social, pentru ca de planul social se ocupa Casele, mai bine spus de viata in planul fizic. De aceea se numesc si Casele Pamantului.

Cuspidele mari

Cea mai mare influenta o are Ascendentul. In 24 de ore Pamantul efectueaza o rotatie completa in jurul axei sale. La un moment determinat, o zodie va aparea la orizont (la rasarit) si in acest fel ea va exercita brusc o influenta foarte mare asupra noastra. In acest fel "amprenta" sa este deosebit de puternica. Acesta este Ascendentul zodiacal, zodia ce rasare in momentul nasterii. Ascendentul joaca rol de cuspida (momentul de inceput) al Casei I. Opusul Ascendentului este Descendentul (apusul) ce joaca rol de cuspida a Casei VII. Zenitul, punctul de pe ecliptica aflat deasupra capului se numeste Mijlocul Cerului si joaca rol de cuspida Casei X, iar opusul sau este Fundul Cerului (de cealalta parte a planetei, nadir) si joaca rol de cuspida Casei IV. Cele patru directii, sub forma de cruce, care apar in astrograma ca fiind deosebit de importante, sustinand parca prin "tesatura plasei lor" intreaga tema natala este crucea pe care o duce fiecare in aceasta viata. "Ia-ti crucea ta si poart-o", este indemnul dat de Isus celor incarnati in planul fizic sub destinul ce-l meritam, pe care singuri l-am faurit si care ne va ajuta cel mai bine in evolutie daca va fi realizat asa cum se cuvine.

Exista mai multe tipuri de calcul al Caselor astrologice: Placidus, Koch, Case egale stil Vest si stil Est, Campanus, Porphyry, etc. Exista astrologi care folosesc Casele egale, dar cel mai corect este cel al caselor inegale, in special sistemul Placidus. El tine cont de ora si minutul nasterii, de longitudinea si latitudinea locului nasterii, precum si de momentul din an, deci de declinatia si ascensia dreapta a planetei. De fapt acesta este cel mai des folosit. Figura alaturata da un astfel de exemplu.


Clasificarea Caselor dupa domenii:
a) personale: I, V, IX - indica evolutia personalitatii;
b) materiale: II, VI, X - modul de evolutie in domeniul material si profesional;
c) sociale: III, VII, XI - indica relatiile cu cei apropiati;
d) spirituale: IV, VIII, XII - indica relatia cu fenomenele subtile ale evolutiei spirituale

Clasificarea Caselor dupa pozitii:
a) unghiulare: I, IV, VII, X - indica dinamism, actiune, curaj, lider;
b) succesoare: II, V, VIII, XI - stabilitate, constanta, incapatanare;
c) cadente: III, VI, IX, XII - oscilatie, dualism, superficialitate.

Semnificatiile Caselor:
Casa I - ne vorbeste de personalitate, caracter, temperament;
Casa II - bunurile materiale dobandite prin munca, speculatii dar si prin mosteniri, despre talentele nativului;
Casa III - comunicarea, intelectul, studiile si calatoriile;
Casa IV - familia, parintele de acelasi sex, finalul vietii;
Casa V - creatia, educatia, copiii, relatiile sentimentale, amantii;
Casa VI - sanatatea, relatiile cu colegii si subalternii, locul de munca;
Casa VII - casa casatoriei, a asociatilor;
Casa VIII - casa mortii si a renasterii, transformarilor, ocultismului, sexului;
Casa IX - filosofia, religia, justitia;
Casa X - ierarhiile sociale, functiile, aspiratiile sociale, parintele de sex opus;
Casa XI - prietenii, protectorii, popularitatea;
Casa XII - probele, karma, deceptiile, crizele psihice.

Se observa ca de fapt Casele sunt in stransa legatura cu semnele zodiacale, in acest fel fiecarei Case ii corespunde un semn zodiacal in ordinea normala, incepand cu Casa I ce are corespondent Berbecul si terminand cu Casa XII ce are corespondent Pestii. De fapt si guvernatorii Caselor (planetele) sunt aceleasi ca la semnele zodiacale.
Si distributia planetelor in emisfere ne dau indicatii deosebite despre natura generala a unei entitati.

Ascendentul
Ascendentul are o deosebita importanta, asa cum am mai spus. Daca la o tema natala pentru o entitate masculina conteaza foarte mult Soarele, la o tema natala pentru o entitate feminina are o deosebita importanta Luna, Ascendentul are importanta pentru toata lumea, indiferent de sex. De altfel de multe ori Ascendentul este mai important decat zodia de nastere (pozitia Soarelui in momentul nasterii).Ascendentul are o deosebita importanta si in aspectul fizic al persoanei respective. Cu un spirit de observatie mai bun si dupa mai multa experienta, un astrolog poate sa identifice cu destul de mare exactitate Ascendentul zodiacal al persoanei din fata sa, mai ales in cazurile cand subiectul nu-si cunoaste ora nasterii.

Sa vedem cum isi pune Ascendentul amprenta pe aspectul fizic al unei persoane. Evident, mai pot interveni si alte aspecte care sa influenteze aceasta, dar Ascendentul este cel care da nota cea mai importanta. Ascendentul in:
Berbec - se remarca in special printr-o usoara tendinta spre calvitie. Infatisare de obicei robusta, hotarata, ambitioasa.
Taur - statura impunatoare, gat puternic, privire patrunzatoare, voce placuta.
Gemeni - de obicei mic de statura, mai subtir (pirpirii), ochi vioi, plini de istetime, care parca nu stau prea bine in cap.
Rac - de obicei au un cap rotund, tendinte vizibile spre ingrasare, lenes, grasut si greoi. Femeile pot sa aiba si un asa-zis mers de rata, adica in timpul mersul isi tin varfurile picioarelor mai departate.
Leu - par des si puternic, asemeni coamei unui leu, cu pieptul in fata, de obicei ii place sa poarte podoabe.
Fecioara - Trup subtire, de obicei inalti, calmi, firi ascunse.
Balanta - fata binevoitoare, luminoasa chiar, gura bine conturata, dantura frumoasa.
Scorpion - aici intalnim doua feluri, unul discret si ganditor, de obicei se remarca prin faptul ca este retras iar celalalt are ochii ceva mai oblici, tip lama, privire sireata, nasul ascutit sau cel putin iese in evidenta.
Sagetator - si aici avem doua tipuri: daca este blond este in general o figura mai stearsa dar cu trasaturi frumoase, iar daca este brunet, este de o frumusete exceptionala, asemenea unei papusi finute cu ochi negri.
Capricorn - trup mic, ten ceva mai negricios, de obicei are si ochi negri cu o privire mai rautacioasa.
Varsator - de obicei sunt inalti, frumosi, cu ochi expresivi si confirmarea vine daca sunt si vorbareti.
Pesti - oameni calmi, melancolici, duplicitari. Daca au ochi albastri, sunt acei ochi aposi, tulburi.


                 extras din cartea: Firicel Ciarnau - "Bazele astrologiei" - Editura Fidelia, 1999




.

Puterea Gândului





Destinul este în propriile noastre mâini deoarece Dumnezeu ne-a dat gândirea liberă care nu ne-o poate lua nimeni (dacă suntem vigilenţi şi cu credinţă în Dumnezeu – vezi cărţile “Războiul parapsihologic” de E. Celan şi “Karma sau armonia dintre fizic, psihic şi destin” de S.N. Lazarev). Modificarea unui destin negativ se poate face prin înlocuirea gândirii negative cu o gândire pozitivă.

Trăim timpuri şi evenimente deosebite, timpuri în care sistemele de credinţă individuale şi colective de pe întreg globul vor fi puse la încercare. Unii cercetători în domeniile fizicii cuantice, parapsihologiei şi studiul religiilor sunt de părere că prezentul nostru este în parte (spun în parte pentru că la rândul lui Pământul este influenţat de transformările care au loc în sistemul nostru solar, galaxie şi univers) consecinţa alegerilor noastre din trecutul nostru, aşa cum viitorul nostru depinde de prezentul nostru, de alegerile noastre prezente.

Oamenii trebuie să lupte pentru păstrarea integritaţii individualitaţii lor prin păstrarea în mentalul lor a unor gânduri pozitive, benefice atât cantitativ cât şi calitativ. Se impune o educaţie a gândului prin cultivarea gândurilor pozitive şi a atitudinilor demne, nobile şi senine, prin pronunţarea vorbelor frumoase şi plăcute semenilor, tact şi diplomaţie în anumite cazuri extreme. Acest lucru este foarte important deoarece sănătatea mentală este mai importantă decât cea fizică. Cu ajutorul unui mental sănătos putem obţine sănătate fizică, tămăduiri miraculoase, cunoaştere, împliniri şi progres. Depresiunile nervoase şi psihice apar ca urmare a unor acumulări de gânduri pesimiste sau atacuri psihice ( sub diferite forme ), stres accentuat.

Gândul este un produs al fiinţei umane care proiectează, cauzează şi atrage puteri ce ne pot fi folositoare sau păgubitoare, corespunzătoare gândurilor emise. Se spune că gândul construieşte mediul în care trăim, adică re-orientezi universul şi universul te re-orientează pe tine, sau mai bine spus lumea se rearanjează spontan pentru a se adapta dorinţelor şi ataşamentelor noastre, iar aceasta înseamnă creştere sau evoluţie. De multe ori se spune că dacă vrei să schimbi lumea schimbă-te pe tine însuţi şi vei avea ce doreşti. Dar cu ataşamentele este altă poveste – trebuie să fim foarte atenţi, ele mai degrabă dăunează decât să ajute într-o relaţie. Ataşamentul îţi poate distruge capacitatea de a iubi, ţi se poate împietri inima neavând ochi decât asupra obiectului ataşamentului tău ( vezi cartea “Calea non-ataşamentului” de V.H. Dhiravamsa).

Legea universală are o forţă extraordinară şi anume că fiecare lucru din univers, cunoscut sau necunoscut îşi are originea într-o idee. Ideile creează realitatea – dacă universul vede că eşti interesat de lumină şi de abundenţă el se va re-orienta pentru a-ţi oferi această imagine a propriei tale realităţi. Dacă eşti interesat sau concentrat pe întuneric sau gânduri pesimiste universul se va re-orienta pentru a-ţi oferi această imagine a propriei tale realităţi. Viaţa este o modalitate de cunoaştere : eşti asemănător unui căpitan aflat pe mare care îşi conduce corabia. Trebuie să dai ordine ( gânduri, imagini, trăiri orientate dinamic, aspiraţii ) clare şi ferme mentalului subconştient care controlează, intermediază şi conduce majoritatea experienţelor vieţii tale. Ceea ce gândim, simţim se materializează sub formă subtilă numită formă-gând. Universul este plin de forme-gând care în toatalitatea lor formează ceea ce se cheamă Univers informaţional, un fel de depozit al gândirii universale. Se spune că aceste forme gând nu mai pot fi distruse ci doar ecranate, modificate sau redirecţionate. Acest univers informaţional este atemporal şi aspaţial şi informaţiile pot fi accesate instantaneu aşa cum şi transmiterea gândurilor este instantanee. Omul îşi creează mediul ambiant cu ajutorul gândurilor, de aceea trebuie acordată o mare atenţie curăţeniei gândurilor pentru a avea parte de acţiuni curate şi demne.

Fiecare gând are o anumită formă şi vibraţie de o anumită frecvenţă şi odată emis se propagă în univers pentru a ne aduce înapoi ceea ce am emis mai devreme sau mai târziu. De aceea este foarte important ce gîndim, trăim, simţim deoarece numai astfel putem ridica frecvenţa vibraţiei gândurilor noastre, aceasta însemnînd conform legii rezonanţei să avem acces la mai multă informaţie din conştiinţa universală şi astfel să începem procesul desăvîrşirii noastre. Printr-un stil de viaţă adecvat (vezi cap. respectiv) şi autocontrol al gândurilor, energiile care circulă prin noi vor fi tot mai pure, astfel că vom emite în jurul nostru energii pure care vor atrage spre noi evenimente, experienţe de viaţă pure şi perfecte. Astfel ne putem controla destinul.

Tratarea gândului rău se face prin substituirea cu opusul său ; alegerea prietenilor trebuie să fie un act circumspect. Gândurile rele sunt ca nişte entităţi vii, nemiloase, distrugatoare, care nu vor să fie expulzate din creier cu uşurinţă - numai în faţa gândurilor divine nu vor rezista. Când frecvenţa de vibraţie a gândurilor este joasă pe lângă gândurile negative corespunzătoare acestor vibraţii se aciuează şi cele inutile formând o colonie de viruşi psiho-informaţionali greu de distrus ; totuşi ele pot fi îndepărtate prin eforturi de spiritualizare şi credinţă care creează canale şi fluxuri noi de lumină care le vor spulbera. Toată educaţia gândului şi stăpânirea sa depind de cunoaştere şi concentrare. Concentrare înseamnă să acţionezi asupra realităţii ; dacă vrei să schimbi realitatea, schimbi direcţia concentrării prin schimbarea ideilor. Purificarea şi ordinea în gânduri sunt elemente esenţiale ale educaţiei gândului de aceea exersarea ei zilnică este obligatorie pentru a deveni nişte fiinţe centrate a căror tipare de energie sunt mai ordonate, mai armonizate, capabile să accesăm codul universal şi să înţelegem astfel la un nivel mai înalt tiparele de energie a altor fiinţe. Se spune că un gram de practică valorează tone de teorie.

Pe de altă parte binele şi răul sunt concepuţi de intelect ( intelect care este important pentru creşterea conştienţei ). Intelectul nu este rău, nici o formă sau energie a naturii nu este fundamental rea, deoarece în rău există şi o sămânţă de bine aşa cum în bine există o sămânţă de rău. Totul depinde de intenţia pe care o avem şi de modul în care ne servim de forţele naturii.Viaţa în infinita sa complexitate nu este colorată doar în alb şi negru. Judecata este una din piedicile de care ne lovim în viaţă, aşa că e bine să fim conectaţi la acea sursă divină care se află în spatele tuturor lucrurilor - Dumnezeu . Iubirea care a fost învăţătura fundamentală a lui Iisus, crează un câmp armonic care se revarsă ca o cascadă în celulele corpului şi în alte niveluri de conştiinţă ale fiinţei umane. Cei care luptă să obţină această iubire luptă eficient, pozitiv şi este spre binele, sănătatea şi fericirea lor.

Deoarece întregul univers este de natură holografică iar noi suntem parte din el, avem acces la întreaga realitate holografică a universului nostru deci şi la interiorul propriului nostru corp (vezi terapia mentală) şi de asemeni la dimensiunile non fizice ( existent în macrounivers şi microuniversul nostru ). Construcţia atomică a corpurilor noastre fizice face parte din macrocosmosul Pământului care la rândul lui este microcosmosul galaxiei în care suntem şi care la rândul ei este microcosmosul macrocosmosului Universului.

Omul este un univers în miniatură. Universul iubeşte fiecare particulă şi părticică a creaţiei din el, fiind dornic şi nerăbdător să ofere orice cantitate de viaţă oricărei părţi din el. De aceea dacă noi ne focalizăm de exemplu pe dorinţa (gândul) să ne extindem spiritual, să cunoaştem şi să înţelegem mai mult, universul se va re-orienta rapid astfel încât şi universul nostru să fie extins. Atunci vedem , simţim, cunoaştem şi trăim mai mult adevăr. Dacă vrei într-adevăr să-ţi făureşti un destin pozitiv, actul de concentrare este esenţial – gândurile şi sentimentele intense asigură o cărare luminoasă şi o comunicare mentală spre semeni, lucruri şi invers.

In concluzie, dacă vei reuşi să fii pe deplin stăpânul propriului tău mental (conştient şi subconştient) vei putea deveni stăpânul propriului tău destin pentru că în orice moment ai posibilitatea alegerii. Alegi iubirea în locul urii, alegi sănătatea în locul bolii, alegi fericirea în locul plictiselii, şi-ţi vei păstra pe cât posibil puritatea şi integritatea. Subconştientul este nelimitat şi are acces la informaţiile subconştientului colectiv al planetei, al universului, în mod nelimitat. Conştientul este limitat, dar în anumite condiţii optime poate accesa subconştientul întărindu-se şi dezvoltându-se conştiinţa de sine. De conştient ţine logica, judecata şi conştiinţa sau moralitatea astfel că soluţiile la problemele noastre le găsim dacă ne folosim conştientul aşa cum trebuie. Tot ceea ce mentalul conştient acceptă ca adevărat şi crede în mod ferm, subconştientul la rândul său va accepta imediat să realizeze ideea sau gândul exprimat de el dându-i viaţă şi expresie. Trebuie să supraveghem întotdeauna atent ceea ce gândim, ce simţim şi ce facem. Subconştientul controlează funcţiile vitale ale corpului, el cunoscând răspunsurile şi soluţiile la toate problemele existente, dar nu ne va ajuta eficient decât dacă va fi solicitat în acest sens.

Chimismul corpului nostru care generează imaginaţia, emoţiile, inspiraţia şi intuiţia sunt o parte importantă din sursa subconştientului nostru. Totuşi el nu poate avea iniţiative atâta timp cât mentalul nu-i dă dispoziţii să acţioneze în acest sens. Atunci când vrem într-adevăr să reuşim ceea ce ne propunem să realizăm, trebuie să ne imaginăm cât mai clar cu putinţă rezolvarea problemei, deznodământul fericit, bucuria împlinirii. Este esenţial să se mentalizeze cu o credinţă fermă sfârşitul problemei căci ceea ce gândim cu anticipaţie subconştientul va realiza în timp expresia finală a ceea ce am gândit, şi aceasta deoarece gândul este energie, astfel că noi putem influenţa un eveniment (acţiune) cu cât ne gândim mai des asupra lui transferându-i astfel mai multe şanse de a se realiza. De aceea şi unele afirmaţii voit repetate îşi fac drum în mod subliminal în sfera subconştientului nostru înlocuind tipare de gândire vechi care nu ne fac bine şi de care vrem să scăpăm.

Este de asemenea foarte important să te placi pe tine însuţi şi să ai întotdeauna încredere în tine indiferent de întâmplările neplăcute (sau grele, dureroase) care ţi se pot întâmpla în viaţă. E adevărat că dacă nu te placi aşa cum eşti din punct de vedere moral şi spiritual nu înseamnă totdeauna că eşti un perfecţionist, ci înseamnă că doar doreşti (poate în mod inconştient) să evoluezi, să dizolvi blocările din calea conştiinţei tale pe care vrei să o extinzi. Poate că, atunci când nu te placi nu ai destulă capacitate de a oferi şi deci de a primi dragoste. Atunci când eşti fericit cu tine însuţi înseamnă că ţi-ai rezolvat blocările din calea conştiinţei tale şi poţi fi fericit şi cu alte persoane în mod real şi adevărat şi ai capacitatea de a-ţi iubi chiar şi duşmanul care demonstrează dorinţa şi accesul spre cunoaştere a tuturor aspectelor întunecate ale minţii tale.

Cunoaşterea este o forţă. Cert este că atitudinile noastre contează enorm : de exemplu legătura dintre o poziţie negativă, un sentiment negativ şi efectele lor negative asupra corpului. Dacă acceptăm că un păcat atrage după sine o pedeapsă atunci sentimentul negativ reprezintă păcatul iar boala pedeapsa. Ca urmare se impune pe cât posibil un autocontrol al mentalului, o atitudine de autoiertare a păcatului săvârşit şi hotărârea de a nu mai repeta greşeala comisă şi de a nu mai gândi niciodată după aceea la această greşeală făcută, decât eventual ca o experienţă benefică, de a nu mai greşi. Tot ce se întâmplă în jurul nostru din toate punctele de vedere corespunde cu starea noastră emoţională (chiar dacă nu întreprindem nimic fizic). Dacă suntem echilibraţi şi calmi şi în jurul nostru va exista echilibru şi armonie. Dacă suntem jigniţi de cineva înseamnă că ni se aminteşte la cel mai subtil nivel că sufletul nostru a uitat să iubească, de aceea e bine să acceptăm ceea ce ni se întâmplă şi să zîmbim în interiorul nostru ;vom vedea mai târziu schimbarea atitudinii persoanei respective.

În cazul vindecării majorităţii bolilor şi în redobândirea starii de sănătate un aport foarte mare îl are credinţa fermă în finalizarea cu succes a procesului curativ. Cel mai bun moment pentru a impregna şi dinamiza subconştientul prin intermediul unei idei sau a unei imagini clare este starea de somnolenţă care apare înainte de a adormi (starea alfa), clipe în care legătura cu sfera subconştientului se poate realiza spontan în mod optim. În aceste clipe când mentalul conştient este suficient de liniştit şi se poate focaliza cu uşurinţă, se poate realiza prin intermediul subconştientului, ceea ce gândim şi dorim ferm şi clar (cu o credinţă puternică) printr-o imagine mentală adecvată (vizualizare ) resimţind cu anticipaţie bucuria împlinirii.

Subconştientul nu este pasiv. De aceea trebuie să îl ţinem preocupat cu gânduri pozitive, altruiste şi cu planurile noastre pe care vrem să le realizăm. Dacă îl ignorăm el se poate alimenta cu gânduri şi cu idei din mediul în care trăim, din sfera subconştientului colectiv al planetei, al macrocosmosului, care trimite continuu informaţii subconştientului fără ca noi să fim conştienţi de ele. Aceste informaţii pot fi pozitive sau negative şi ele vin din lumea fizică pe care o percepem cu cele cinci simţuri (miros, gust, auz, văz şi pipăit) şi din lumea eterică, macrocosmică şi divină. Deoarece subconştientul nu diferenţiază binele de rău sau mai bine zis informaţiile negative de cele pozitive, el acţionează asupra lor în acelaşi fel, motiv pentru care în final acţiunile noastre au succes sau nu, suntem bolnavi sau sănătoşi. În măsura în care destinul depinde de noi (încă nu controlăm deplin factorii ereditari, adică ingineria genetică), trebuie să ne folosim puterea minţii, a gândurilor în direcţia pe care o dorim şi de aceea ea trebuie să fie pozitivă, altruistă, să nu facă rău semenilor noştrii dacă dorim să fim într-adevăr oameni, să existăm, să progresăm şi să nu ne dezamăgim în final pe noi înşine.

Folosindu-ne conştiinţa, procesul gândirii şi trecând la acţiune vom putea antrena în vieţile noastre situaţii, evenimente şi oameni construindu-ne activ propria noastră realitate. Având deci liber arbitru şi folosind circumstanţele pe care noi şi societatea în care trăim ni le creăm, evoluăm, ne maturizăm şi ca oameni şi ca suflete. Noi împreună cu ceilalţi oameni ne construim lumea care la rândul ei reflectă conştiinţa, credinţa, concepţiile, dorinţele şi temerile oamenilor. De aici putem trage concluzia că din punct de vedere metafizic starea de boală de exemplu, ca şi alte situaţii de viaţă de altfel este creată de corp ca un semnal de alarmă folositor, că ceva nu este în regulă la nivel fizic, emoţional, mental sau spiritual. Din acest punct de vedere dacă avem puterea de a ne crea boli, ne stă în putere reversul, adică să ne şi vindecăm. Asta ne duce la a trage alte concluzii şi anume că nimic nu este întâmplător, că fiecare experienţă este folositoare şi plină de informaţii şi că trebuie să cunoaştem limbajul propriului nostru corp multidimensional. Viaţa este plină de lecţii de învăţat pe propria noastră piele cum s-ar zice, pentru că : înţelegerea noastră nu este pe măsura limbajului corpului nostru. De aceea este nevoie pe tot parcursul vieţii noastre de cunoaştere, de informaţii pentru a le stoca atât în memoria celulară şi a le transmite astfel urmaşilor noştrii cât şi la nivelul sufletului nostru pentru că viaţa umană reprezintă şi o etapă de educaţie a sufletului. Nu ştiu încă ce-mi va rezerva viitorul, dar la ora actuală (pentru că mâine datorită cunoaşterii s-ar putea să ştiu şi altceva) cred că sinele nostru acumulează într-o viaţă experienţă ca să o aducă ca pe o ofrandă spiritului universal şi apoi sub o formă sau alta o ia din nou de la început pentru a se putea perfecţiona. Important e să avem grijă de urmaşii noştrii pentru ca în evoluţia lor să aibă acces în mod conştient la U.I. într-un mod mult mai uşor şi urmaşii urmaşilor noştrii să trăiască într-o societate mult mai sănătoasă, mai bună şi dreaptă decât a noastră. Şi pentru cei ce cred în reîncarnare : tot se beneficiaza în final (într-o altă viaţă) de experienţele, cunoaşterea şi liberul arbitru dintr-o viaţă anterioară.

Pentru a putea pătrunde, dezlega şi stăpâni misterele subconştientului, a puterilor spirituale ar trebui să ne îndepărtăm puţin de ştiinţa tradiţională prea mult legată de fenomenele vizibile care se repetă şi să acceptăm şi parapsihologia, ştiinţă a naturii şi sufletului mai profundă decât psihanaliza, deoarece cîmpul ei este nelimitat.

În încheiere, am putea aminti de o comparaţie sugestivă şi interesantă gândită şi acceptată de mulţi oameni la ora actuală: corpul nostru fizic poate fi asemuit cu un computer, gândurile noastre cu programul încărcat în computer, iar viaţa noastră este printarea cu ajutorul celor două. Dacă modificăm programul ne schimbăm viaţa. Dar niciodata sa nu uitam ca suntem oameni cu suflet de care suntem animati, si care ne insufla curaj , iubire si credinte puternice ce dau valoare si tel vietii noastre pentru a fi utili noua insine si semenilor nostrii. Doar avand suflet putem crea o armonie adevarata ...



.

Mandrie vs Orgoliu





Mândria este o trăsătură comună, însăşi natura umană ne poartă spre o astfel de pornire, şi sunt foarte puţini aceia dintre noi care să nu aibă un sentiment de automulţumire, gândindu-se la propriile calităţi, fie ele reale sau imaginare. Orgoliul şi mândria sunt lucruri diferite, deşi de multe ori sunt tratate drept sinonime. O persoană poate fi mândră, fără să aibă pic de orgoliu. Mândria se raportează mai degrabă la propria părere despre sine, în vreme ce orgoliul e legat de modul în care am vrea să fim văzuţi de ceilalţi.”
                                     
                                                             Jane Austen, Mândrie şi prejudecată



.

Dispozitivul ORGONIC

 

Tema nocivitatii microundelor "daruite" prin tehnologia GSM, abordata de Active Information Media in Cat costa viata ta?, a reusit sa-si faca loc si la TVR, odata cu difuzarea, unui reportaj in doua parti, in cadrul emisiunii "Ochiul magic". Lacomia si indiferenta companiilor de telefonie mobila pentru sanatatea publica a fost evidentiata exemplar. Dar nu putem face nimic pentru a indrepta lucrurile?


Informatia este adevarata comoara

Ceea ce se cunoaste in Statele Unite despre efectele nefaste ale tehnologiilor moderne (microunde, electromagnetism, emisii nucleare, etc) asupra planetei noastre nu este deloc promovat in Romania. Si de ce ar fi? Doar aici, ca si aproape peste tot in lume, dicteaza legea banului. Sfarsitul anului 2005 a consemnat premiera AIM in aceasta privinta. Trebuie sa spunem ca EXISTA metode SIMPLE, la indemana tuturor, pentru a contracara toxicitatea acestor tehnologii otravitoare.


Planeta noastra este un sistem complex care dispune de toate mijloacele pentru a-si avea singur de grija. Planeta este cea care efectiv sustine viata, dar nu numai prin asigurarea conditiilor fizice si chimice pe care le cunoastem (sau le putem intui) cu totii. Asa cum exista un invelis planetar care este format din aerul necesar vietii (atmosfera), asa cum exista si un invelis format din campul magnetic (numit magnetosfera), tot asa exista un invelis mult mai "discret", mai fin, si care inglobeaza intreaga planeta. Scopul acestui invelis este acela de a sustine procesele vitale intime, care scapa atentiei omului obisnuit. Energia corespunzatoare pentru acest invelis este numita orgon.


Situatia actuala
Lumea noastra este compusa din elemente de sustinere care se intrepatrund reciproc. Luati doar exemplul atmosferei si magnetosferei planetei. Ele coexista in acelasi spatiu, in acelasi timp. Difera doar planul de manifestare pentru fiecare, sau nivelul de vibratie. Spun nivel de vibratie, pentru ca orice atom sau radiatie are o anumita frecventa de vibratie, asa cum a demonstrat Einstein. Nu trebuie sa fii geniu ca sa intelegi asta.
Simplitatea vietii de pe planeta noastra este uimitoare: sadesti o samanta in pamant, adaugi putina apa si, in timp, va apare o planta care infloreste si rodeste oferindu-ne un fruct cu care noi, oamenii, ne hranim trupul. Oamenii, prin lacomia si frica lor, complica insa lucrurile. In aceste momente, daca ai pune intr-o cutie toate gandurile tale negative si rau intentionate, si in alta pe cele pozitive si cu bune intentii, una dintre aceste cutii ar fi arhiplina, iar cealalta ar fi aproape goala. Nu mai e nevoie sa spunem care.


Daca am putea schimba inimile si vointa oamenilor astfel ca intentiile pozitive sa le depaseasca pe cele negative, atunci lumea s-ar schimba. Imaginea unor oameni bine intentionati, incarcati cu ganduri bune, pozitive, si care "daruiesc" aceste ganduri inspre locurile in care lipseste asta, este o imagine placuta. Pe masura ce progresam in a intelege lumea, descoperim ca intentia este una din cele mai puternice forte.


Scurta definitie
Ce este orgonul? Este o energie naturala, care purifica, vindeca viata in toate aspectele ei, este o sursa de energie pozitiva. Relativ necunoscuta, folosirea orgonului este o modalitate naturala si ieftina pentru a contrabalansa efectele dezastruoase ale energiilor artificiale raspandite cu atata usurinta de om. Orgonul neutralizeaza efectele microundelor, ale radiatiilor electromagnetice, ale campurilor magnetice dizarmonioase, ale radiatiilor nucleare emise de centralele atomice.


Efectele orgonului
Multi dintre cei care "lucreaza" cu orgon confirma efecte absolut spectaculoase asupra ecosistemului local, atat in ce priveste microclimatul, cat si viata in aspectele ei mai evidente. Furtuni iminente sunt disipate miraculos, plantele cresc mai "fericite" (si asta se vede cu ochiul liber), animalele sunt mai binevoitoare (chiar si cele de companie care sunt mai "rupte" de mediul natural), iar oamenii constientizeaza o stare generala si evidenta de bine, de armonie, sunt plini de viata.

Orgonul are capacitatea de a ne pune in acord, in rezonanta, cu sursa vietii. Orgonul, ca sursa a armoniei generale, indeparteaza gandurile intunecate si creeaza conditiile propice manifestarii celor pozitive, luminoase, bune. Multi dintre cei care spun ca au puteri paranormale relateaza adesea ca entitatile negative, demonii nu se simt deloc bine in preajma unui dispozitiv orgonic si dispar aproape instantaneu.
Cele mai multe folosiri ale orgonului sunt in domeniul neutralizarii efectelor microundelor (atat de la telefoanele mobile cat si de la celebrele "turnuri" si antene care emit microunde), dar si in domeniul restabilirii armoniei microclimatului "deranjat" anterior prin mijloace de razboi climatic.


Descoperitorul orgonului
Wilhelm ReichDar, pana sa vedem cum se poate produce un dispozitiv orgonic, vom arata cum se genereaza orgon. Inventatorul sau descoperitorul orgonului este celebrul Wilhelm Reich care a spus ca "iubirea, munca si cunoasterea sunt sursele vietii noastre, si ar trebui sa o guverneze".

Americanul de origine austriaca s-a nascut la 24 martie 1897 si a murit la 3 noiembrie 1957 in conditii revoltatoare. Psihiatru, psihanalist si autor a mai multor carti, Reich a fost discipolul lui Sigmund Freud. Dar, asa cum celebrul filozof grec Socrates a fost declarat criminal de catre autoritatile Greciei antice, la fel si Wilhelm Reich a murit intr-o inchisoare federala americana pentru o acuzatie care astazi ar starni rasul oricarui om. Viata insa nu poate fi subiect de gluma.
In anul 1930, Reich a anuntat ca a descoperit o noua energie pe care el a numit-o orgon, si care patrundea intim atat atmosfera cat si toate fapturile vii de pe planeta. A construit dispozitive numite acumulatori orgonici care puteau fi folosite pentru a trata bolile precum cancerul. Parerile sale nu erau insa impartasite de comunitatea stiintifica a momentului.

Intreaga viata a lui Reich a fost una neconventionala, dupa cum s-a descoperit. Reich nu a acceptat compromisul si pentru asta a platit cu viata. El a fost un om obisnuit, direct, simplu, deschis si natural, un adevarat om de stiinta. Toate descoperirile si intentiile lui au fost raportate in mod onest agentiilor guvernamentale responsabile, iar el se astepta sa coopereze direct si nemijlocit cu aceste agentii.
Era un adevarat copil al naturii, niciodata prins in vartejul civilizatiei patriarhale. Putea fi la fel de bland ca o adiere de vara sau la fel de neinduplecat ca un traznet. Era increzator ca un copil, si totusi vedea imediat cel mai fin complot. Avea darul de a face sa-ti doresti largirea orizontului propriu de cunoastere, dincolo de viata ingusta de zi cu zi.

In 1933, cand a publicat cartea "Psihologia de masa a fascismului" care a fost interzisa de nazisti, a realizat ca este in pericol. In aceasta carte el denunta comunismul ca fiind "Fascismul Rosu". In 1939 s-a mutat in Statele Unite.

In anul 1940 Wilhelm Reich a construit acumulatori orgonici sub forma unor cutii, pentru a concentra orgonul. Unele dintre acestea erau pentru animale de laborator, altele erau destul de mari pentru ca un om sa stea asezat in interiorul lor. El spunea ca orgonul este o energie cosmica primordiala, de culoare albastra, care este prezenta pretutindeni si care influenteaza direct procesele atmosferice de clima, culoarea cerului, gravitatia, formarea galaxiilor si a planetelor si exprimarea biologica a emotiilor si sexualitatii.
Acumulatorul orgonic realizat de Reich este compus din straturi alternative de material metalic si material izolator si arata ca un imens condensator (capacitor). El a mai construit si un "tun de nori" cu care imprastia norii. Energia orgonica este o forta naturala cu entropie negativa care are rol determinant in organizarea si concentrarea materiei.

Conform lui Reich, boala este cauzata de blocarea sau deteriorarea energiei orgonice din corpul uman. A pus la punct cateva dispozitive cu care a realizat experimental tratamente cu orgon. Efectele observate includeau fortificarea sistemului imunitar (chiar pana la distrugerea unor tumori), dar Reich a ezitat sa declare ca aceasta era o metoda de vindecare. Dispozitivele orgonice au fost testate pe soareci de laborator bolnavi de cancer, pe plante, iar rezultatele au demonstrat ca nu este vorba deloc de un efect "placebo". Reich avea constiinta ca a dezvaluit omenirii o mare teorie unificata a sanatatii fizice si mentale.

In anul 1947, ca urmare a unor articole despre orgon publicate in "The new republic" si "Harpers", Administratia Medicamentelor si Alimentelor (FDA) din Statele Unite a inceput o investigatie pe aceasta tema si a obtinut interzicerea practicarii metodei ca tratament medical. Acuzat ulterior de incalcarea interdictiei legale prin practicarea in continuare a metodei, Reich a dorit sa se apere singur in instanta. A pierdut procesul si a fost trimis doi ani la inchisoare.
In august 1956, mai multe tone de publicatii despre orgon au fost arse de FDA. Nu, nu era Evul Mediu! Si totusi, se intampla! Wilhelm Reich moare in inchisoare in urma unui infarct, cu o zi inainte de a fi eliberat conditionat.


Detalii despre orgon

Energia orgonica este energia primordiala a vietii: este acea forta vitala fundamentala care este cunoscuta de cei care au un strans contact cu natura, este CHI (energia vitala) din traditia chineza, este PRANA din traditia hindusa. Numeroase aplicatii traditionale, stravechi folosesc orgonul: acupunctura, presopunctura, exercitiile traditionale chinezesti, posturile corporale (asana) si tehnicile de respiratie (pranayama) hinduse.
Reich a identificat stiintific proprietatile si caracteristicile energiei orgonice: umple spatiul de pretutindeni, este lipsit de masa, patrunde prin materie, vibreaza continuu, este observabila si masurabila. Orgonul are o mare afinitate pentru apa, si se acumuleaza usor in organismul uman prin alimente, apa, respiratie si prin piele. Orgonul are entropie negativa, adica tinde sa se acumuleze, si nu sa se disipe.
Atunci cand campul energetic (aura) unei persoane vine in contact cu cel al unui dispoztiv orgonic, cele doua campuri devin simultan mai intense producand un efect de multiplicare (si nu de simpla adunare) care este numit "aprindere". Reich a descoperit ca aceasta "incarcare" orgonica este benefica sistemelor vii (plante, animale, oameni): ajuta la intarirea sistemului imunitar, imbunatatirea circulatiei, incarca fiinta cu energie pozitiva si armonioasa.

Cercetarile au aratat ca dispozitivele orgonice stimuleaza sistemul nervos parasimpatic, induce relaxare si o senzatie de expansiune blanda. Acumulatorul orgonic concentreaza energia orgonica si ajuta corpul sa se ajute singur. Orgonul nu este deloc strain corpului uman. Orgonul din atmosfera este doar o alta forma a energiei orgonice prezenta in corp. De altfel, stiinta milenara yoga isi bazeaza o intreaga ramura pe exercitiile de respiratie constienta, in acest caz fiind acum evident ca se foloseste orgonul atmosferic.

Acumulatorul orgonic

Combinarea unor materiale organice (lemn, bumbac, rasini, etc) cu metale formeaza o matrice care are capacitatea de a atrage si concentra orgonul, asa cum au demonstrat cercetarile lui Wilhelm Reich. Cartea sa, "Biopatia cancerului", cuprinde suficiente detalii privind energia orgonica si impactul acesteia asupra proceselor vitale perturbate (bolile) din corpul uman.
Adaugarea unui cristal natural in aceasta matrice va intensifica procesul de acumulare orgonica. Don Croft (www.educate-yourself.org/dc/) spune ca o combinare de metal si rasina formeaza un material numit "orgonit". Impreuna cu sotia sa, Carol, au descoperit ca aceste dispozitive formate din cristale si orgonit au capacitatea de a transforma energia orgonica dezorganizata de procedeele artificiale folosite pe larg de om (microunde, electromagnetism, radiatii nucleare, ganduri negative), in orgon pur, pozitiv.
Carol Croft poate vedea campul auric subtil. Atunci cand Don a realizat primul dispozitiv orgonic format din orgonit si cristale, Carol a vazut cum aura sotului ei s-a expansionat. De asemenea, cand au asezat un generator de orgon in apropierea unei centrale electrice nucleare, Carol a observat cum imensul camp de orgon deteriorat din jurul centralei (care este prezent in jurul oricarei centrale nucleare) a fost redus spectaculos.

Don Croft a realizat apoi un dispozitiv orgonic numit HHG pentru a neutraliza campul orgonic dezorganizat prezent atat in jurul celebrelor antene si turnuri de microunde folosite de tehnologia telefoniei mobile, cat si in imediata apropiere a centralelor nucleare si a locatiilor cunoscute in care se practica ritualuri satanice. O varianta ceva mai mica a acestor dispozitive numita "Tower Buster" este folosita pentru a neutraliza orgonul "murdarit" din jurul antenelor de emisie de microunde, cu conditia ca sa se afle la cel mult 400 m de antena.
In afara de reducerea campului orgonic deteriorat, dispozitivele orgonice pot fi folosite si in alte scopuri. Multe persoane au sesizat efecte emotionale pozitive atunci cand au folost un asemenea dispozitiv. Tendintele si gandurile negative dispar, iar cei care aveau insomnie au beneficiat de un somn odihnitor atunci cand au asezat un dispozitiv orgonic in dormitor.

A fost observata o crestere mai viguroasa a plantelor in vecinatatea unui astfel de dispozitiv. Exista si cateva fotografii Kirlian (care arata aura invizibila cu ochiul liber) a unui astfel de HHG in care se vede un imens clopot auric de culoare albastra ce inconjoara dispozitivul. Prezenta unui astfel de dispozitiv la servici face ca echipa sa devina mai prietenoasa si mai putin agitata.

Un inceput bun
Daca te-ai hotarat sa experimentezi cu un astfel de dispozitiv orgonic, vei descoperi vindecari miraculoase si efecte de armonizare evidente. Aceasta modalitate de actiune este in intregime naturala. Vei cunoaste direct efectele orgonului asupra ta, a familiei tale si a prietenilor. Vei constata cum iti va transforma miraculos gandurile negre si temerile zilnice in intuitii si asteptari pozitive, in sentimente inaltatoare si pure. Iar plantele, apa si animalele de casa vor deveni pur si simplu mai vii.
Si, la un anumit moment, vei dori sa imparti acest cadou cu ceilalti.

Pentru ca, intr-adevar, acesta este un cadou. Un cadou de viata, o viata de care nu ai beneficiat datorita acelor forte si intentii negative, care nu doresc ca tu sa fii ceea ce ai putea fi. Dispozitivele orgonice nu iti dau viata, ci iti inapoiaza viata care ti-a fost furata.

Aceasta viata ti-a fost furata prin sugestii subliminale, hipnotice inserate la radio, televiziune, si chiar prin aerul pe care-l respiri, datorita prezentei tehnologiilor dizarmonioase, artificiale, ne-naturale (microunde, radiatii nucleare si electromagnetice). Senzatia inconfundabila a unei vieti pline ti-a fost furata de prezenta zaharului rafinat si a aditivilor chimici in alimentele de zi cu zi, de minciunile spuse continuu care ne "otravesc" mintea si sufletul, de cartile de istorie falsa scrise de falsi invatatori.

Cand primesti acest cadou al orgonului, lucrurile isi arata adevarata infatisare: atat cele frumoase, cat si cele urate. Pe masura ce saptamanile trec si mediul inconjurator din imediata apropiere se reface si revine la ceea ce ar fi trebuit sa fie dintotdeauna, vei realiza foarte clar adevarata dimensiune a complotului impotriva conditiei umane. Si atunci, ceva se va intampla in interiorul tau.

Stii sa deosebesti binele de rau, iar acest sentiment, care a fost ingropat ani de zile de egoismul si frica exacerbata, iti va fi de acum un ghid infailibil. Constiinta din interiorul tau striga acum sa daruiesti la randul tau acest cadou pe care l-ai primit. Pentru ca fericirea de unul singur nu este fericire. Pentru ca putem fi fericiti cu totii, impreuna!

Instructiuni de realizare
Spirale de cupruDispozitivele orgonice numite HHG pot fi construite de catre oricine foarte usor si sunt ieftine. Necesarul de materiale este urmatorul: o galetusa de plastic in care veti aseza un cilindru de hartie rezistenta, de cel putin 10 cm inaltime (poate fi folosita cu succes o galetusa de iaurt - cautati in orice supermarket), banda adeziva tip "scotch" de 5 cm latime (pentru a preveni scurgerea rasinii din cilindru), 2 cesti de pilitura (razuitura) metalica sau "fulgi" metalici (atelierele de reparatii care lucreaza cu metale sunt pline de astfel de deseuri - span) sau orice alte mici bucatele de metal (cel mai indicat este cuprul), doua cesti de rasina epoxy sau poliesterica si 5 cristale de cuart de 3 - 4 cm fiecare.
Intr-o camera foarte bine ventilata amestecati rasina conform instructiunilor specifice tipului folosit (care se gasesc pe eticheta recipientului cumparat). Asezati cilindrul de carton sau hartie (la care ati pus si un capac tot de carton, lipit cu banda adeziva) in galetusa de plastic, pentru a nu curge rasina direct pe jos. Presarati cat mai omogen pilitura sau fulgii metalici in aceasta cutie de carton, suficient de mult pentru ca unul dintre cristale sa poata fi asezat vertical in aceasta pilitura si sa ramana stabil.

Dupa ce ati asezat astfel unul dintre cristale, adaugati din nou suficient de multi fulgi metalici pentru a-l acoperi complet si adaugati apoi suficienta rasina doar cat pentru a acoperi totul (si nu exagerati). Asezati apoi celelalte patru cristale orizontal, in forma de cruce astfel ca primul cristal (cel asezat vertical) sa fie in centrul crucii. Presarati fulgii metalici pentru a acoperi aceste patru cristale si apoi adaugati rasina. Nivelati totul, adaugati ce a mai ramas din fulgii metalici si rasina. Asteptati apoi suficient timp pentru a se intari rasina (depinde de tipul de rasina folosit, in general cateva ore).

Exista si alte "rafinamente" care pot fi folosite: o spirala de cupru de diverse forme, marcarea crucii de cristale pe exteriorul dispozitivului astfel ca acesta sa poata fi orientat (in folosire) dupa punctele cardinale, sau diverse finisaje estetice care pot face din acest HHG o adevarata opera de arta.

O alta reteta de fabricare permite folosirea mai multor cristale mici. Necesarul de materiale este: o spirala de cupru in care se poate pozitiona unul dintre cristale, cateva cristale mici de 3 - 5 cm lungime, si rasina epoxidica. De notat ca rasina epoxidica are de obicei doua componente care se amesteca pentru a se intari. Procesul de intarire incepe la scurt timp astfel ca trebuie sa actionati rapid. Ca suport pentru turnarea rasinii se folosesc adesea diverse forme speciale pentru sarlota, crema sau inghetata. Acestea se ung inainte cu ulei pentru ca altfel dispozitivul orgonic nu mai poate fi scos din forma (suportul) in care a fost turnat, odata intarita rasina. Niciodata nu se folosesc forme de plastic pentru ca rasina interactioneaza chimic cu materialul plastic si compromiteti totul.


Dispozitivul orgonic poate avea orice forma doriti, dar cele mai indicate sunt cele simetrice, armonioase: cilindru, con, trunchi de con, piramida, cub, etc.


Pentru cei care doresc sa cumpere astfel de dispozitive, exista numeroase oferte, insa majoritatea se afla in Statele Unite. Un exemplu este http://www.orgoneblasters.com/. Pentru orice alte detalii, folositi Google si termenul ORGONE.



.

Ce este Constiinta ?






Constiinta omului se mai numeste si "glasul lui Dumnezeu in om", ea fiind o parte a sufletului nostru. Dupa ce omul face o fapta rea, constiinta il mustra - sau mai bine zis, Dumnezeu il mustra prin intermediul ei. De ce? Pentru ca omul respectiv sa se caiasca de fapta facuta si sa incerce sa se indrepte, astfel incat sa n-o mai faca a doua oara. In iubirea Lui pentru noi, Dumnezeu incearca sa ne indrepte prin glasul constiintei.


.

Suntem ceea ce oferim ... Celorlalti !




Ai reusit sa traiesti bucuria celui care primeste ceea ce ai daruit tu? Ai oferit neconditionat un favor, fara sa asteptati sa primiti inapoi ceea ce ai daruit ? Ai simtit sentimentul inaltator, cand ai citit pe fata celuilalt fericirea cand a primit ce tu ai oferit ?

E superb acest sentiment, sa daruiesti din toata inima fara sa astepti ceva, sa daruiesti fara macar sa gandesti ca vei capata ceva la schimb. Bucuria celeilalte fiinite care primeste de la tine, iti incanta sufletul si-l trimite in cele mai inalte "ceruri". Acest sentiment de daruire neconditionata e sublim ! Sa daruiesti si sa te bucuri de puterea ta de daruire, de puterea ta de a iubi ... De puterea ta de a oferi tot ce ai mai bun in tine.

Trebuie sa ne bucuram de maretia sentimentului nostru pe care-l oferim. Si daca totusi este cineva care spune ca trebuie sa si primim ceva in schimb, atunci afla ca ceva vei primii, un ceva ce nu se poate compara cu nimic pamantean, acel ceva va fi un balsam al sufletului tau, o incantare a trupului si o bucurie a mintii...

Toate aceste sentimente pe care le trezesti in cealalalta fiinta, nu pot fi comparate cu nimic, nu exista nimic la schimb pentru ele. Ceea ce vei simti nu se poate compara cu nimic, nu poate fi descris in cuvinte, trebuie sa traiesti un astfel de sentiment total de daruire ca sa poti intelege maretia lui. Dar acest sentiment il poti trai, doar daca il ai in tine, daca sufletul tau este atat de imaculat ca sa poata iubi pur si neconditionat.

Daca exista acest sentiment in adancul sufletului tau, atunci lasa-l sa-si ia zborul, nu-l incatusa, lasa-l sa se nasca, sa traiasca si apoi sa-se inalte catre acele "orizonturi angelice"... nu-ti fie teama de ranile care pot sa vina, ele vin si trec, dar nimic nu se compara cu frumusetea de a darui neconditionat si nimic nu poate sa te doara mai mult decat neimplinirea trairii acestei daruiri. Ceea ce vei simti daruind va fi "rasplata" ta, rasplata care nu se poate compara cu nimic "material"...


.

... Oricum ...





Oamenii sunt adesea neintelegatori, irationali si egoisti... Iarta-i, oricum.

Daca esti bun, oamenii te pot acuza de egoism si intentii ascunse... Fii bun, oricum.

Daca ai succes, poti castiga prieteni falsi si dusmani adevarati... Cauta succesul, oricum.

Daca esti cinstit si sincer, oamenii te pot insela... Fii cinstit si sincer, oricum.

Daca gasesti linistea si fericirea, oamenii pot fi gelosi... Fii fericit, oricum.

Binele pe care il faci azi, oamenii il vor uita maine... Fa bine, oricum.

Da-i lumii tot ce ai mai bun si poate nu va fi niciodata deajuns... Da-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.

La urma urmei este intre tine si Dumnezeu... N-a fost niciodata intre tine si ei, oricum ...



.

Cronobiologie şi Rezonanţă



 



 
Să încercăm în cele ce urmează să conturăm o „zi ideală” a unui om obişnuit, ţinând cont de procesele fiziologice ale organismului uman, adică de principiile cronobiologiei şi de fenomenele subtile de rezonanţă ce se produc în fiinţa umană în aceste intervale.

Creierul este o adevărată uzină misterioasă care, la fel ca toate uzinele, are un anumit orar, în funcţie de care corpul secretă anumite substanţe chimice. Acestea amplifică umorul, vigilenţa, plăcerea erotică sau somnul, activităţile intelectuale sau relaxarea. Atunci de ce să nu ne programăm ziua în funcţie de acest orar tainic, pentru a fi aproape în permanenţă într-o formă maximă?

Între orele 6 - 8 este foarte bine să ne trezim din somn, pentru că astfel vom beneficia cu siguranţă de un tonus excelent şi de un umor sănătos. Începând cu ora 6, corpul nostru secretă un anumit hormon, care este responsabil de momentul trezirii din somn, şi anume cortizonul, a cărui secreţie este maximă între orele 7 - 8, această perioadă fiind ideală pentru a ne trezi din somn cu uşurinţă, fiind plini de vioiciune. Important este să nu ne trezim brusc şi penibil din aburii onirici doar pentru a ne precipita spre tumultul cotidian. Momentul delicat al trecerii de la conştiinţa stării de vis la conştiinţa stării de veghe trebuie prelungit, observat, conştientizat. A ne culca atunci din nou este o eroare, pentru că, spre ora 9, organismul nostru secretă endorfine (nişte complexe analgezice naturale) care produc un somn greu, din care ne va fi dificil să ne trezim fără o eventuală migrenă sau fără o stare proastă.

Între orele 9 - 10 este momentul cel mai propice pentru fuziunile amoroase pline de dragoste, pentru că atunci nivelul serotoninei (mesagerul cerebral al plăcerii) este la apogeu. O altă modalitate de a amplifica starea de bine interior pentru a începe o nouă zi de muncă ar putea fi realizarea unui masaj uşor de relaxare, deoarece senzaţiile tactile sunt mult amplificate şi astfel vom fi pe deplin pregătiţi să facem faţă la toate încercările zilei. O altă posibilitate de a ne petrece acest timp ar fi o programare la dentist dat fiind faptul că endorfinele ne fac mai puţin receptivi la durere.

Între orele 10 - 12, vigilenţa noastră atinge maximum şi memoria de scurtă durată - numită "memorie de muncă" - este foarte activă. Este momentul ideal pentru a reflecta profund şi eficient sau pentru a dezbate idei. Începând cu acestă perioadă vom lucra mai mult şi mai bine, cu o risipă mult mai mică de energie, căci vom fi mai liniştiţi şi detensionaţi. Să nu lăsăm niciodată ca ambianţa adesea febrilă de la locul de muncă să ne domine, chiar dacă sarcina ce o avem de îndeplinit este presantă. Cu cât munca este mai urgentă, mai importantă sau mai complexă, impunând aspecte decizionale, cu atât mai limpede trebuie să ne păstrăm capul.

Între orele 13 - 14 este momentul favorabil relaxării profunde. Schimbarea bruscă de tonus ce apare în general după masa de prânz nu se datorează doar digestiei, ci şi scăderii concentraţiei de adrenalină, hormon care accelerează ritmul cardiac. Se consideră că necesitatea acestui moment de pauză de la mijlocul zilei a fost înscrisă în patrimoniul nostru genetic din timpurile cele mai îndepărtate. Strămoşii noştri întrerupeau atunci activitatea din cauza căldurii de la amiază şi se retrăgeau în peşteri, la răcoare. O siestă de 20 de minute este suficientă pentru refacerea forţelor.

Între orele 15 - 16 nu există secreţie hormonală caracteristică. Totuşi, cronobiologii sunt categorici: acum, capacităţile noastre intelectuale funcţionează la cel mai scăzut nivel, în contrast cu o condiţie fizică optimă. Urmăriţi ca de fiecare dată când vă întoarceţi de la serviciu să faceţi mişcare, să mergeţi pe jos o bucată de drum, să treceţi printr-un parc, să renunţaţi la a mai lua ascensorul şi deci să urcaţi pe jos treptele blocului pentru că astfel se va activa circulaţia sangvină, destinzând musculatura picioarelor.

Începând cu ora 18, activitatea intelectuală şi vigilenţa mentală cunosc un nou apogeu. Este o perioadă favorabilă pentru a ne relaxa corpul şi mintea prin exerciţii de hatha-yoga, pranayama şi mediaţii, eliminând astfel orice impuritate din fiinţă, gândurile obsesive acumulate de-a lungul zilei, realizând o stare de detaşare de tot ceea ce ne-ar putea perturba liniştea interioară. Este un moment minunat pentru a ne îndrepta cu toată fiinţa spre Dumnezeu pentru a ne regăsi pe noi înşine.

De obicei, între orele 20 - 21 se serveşte masa de seară, dar, atenţie! În această perioadă enzimele hepatice sunt mai puţin active, ceea ce impune un plus de moderaţie. Masa de seară este bine să conţină alimente uşoare, sattvice pentru a ajuta organismul să funcţioneze corespunzător.

Melatonina, care este "hormonul somnului", invadeazã în mod progresiv organismul începând cu ora 18. Totuşi, nevoia de odihnă este resimţită abia pe la ora 20, şi apoi din 2 în 2 ore: la ora 22, la miezul nopţii, la ora 2 noaptea etc; O lectură care să incite prea mult mentalul, conversaţiile animate şi discuţiile, în general orice activitate prea tonifiantă pentru psihic, sunt complet nerecomandate înainte de culcare.

Dar este bine de ştiut: nu există (pentru cei cu insomnie) somnifer mai bun ca amorul cu continenţă. Plăcerea erotică prelungită antrenează la nivelul creierului secreţia masivă de endorfine care, printre altele, favorizează somnul.

Este cel mai bine să ne odihnim între orele 22 - 1, pentru că mai ales atunci hormonul de creştere, care este indispensabil reînnoirii celulelor, este secretat în cantitate foarte mare. Acest hormon ne permite, de asemenea, să fixăm cât mai bine experienţele zilei anterioare, să ne refacem forţele şi să ne trezim odihniţi şi bine-dispuşi. Pentru aceasta este bine să ne însămânţăm psihicul cu imagini mentale pozitive. Există nenumărate metode de a ne încărca benefic subconştientul încă înainte de a adormi, deoarece se ştie că mai ales atunci subconştientul nostru este foarte vulnerabil la orice sugestie. Şi de ce să nu îl încărcăm cu sugestii benefice?

Pentru început să ne reprezentăm tot ceea ce dorim să obţinem ca fiind ceva deja obţinut. De la bun început trebuie să fim perfect convinşi că aceste lucruri se vor împlini exact aşa cum ni le imaginăm noi. Mai departe subconştientul nostru va lucra conştiincios asupra acestor reprezentări pozitive, benefice. Acest lucru ne va face să avem un somn profund şi fericit, iar cu cât somnul va fi mai profund, cu atât mai repede se vor realiza imaginile şi dorinţele pozitive pe care le-am plantat, pentru că „noaptea este un sfetnic bun”!

IPOCRIZÍE




IPOCRIZÍE s. duplicitate, falsitate, fățărnicie, minciună, perfidie, prefăcătorie, viclenie, vicleșug, (livr.) fariseism, machiavelism, tartuferie, tartufism, (rar și fam.) machiaverlâc, (înv.) fățărie, prefăcanie, prefăcătură, procleție, (fig.) iezuitism, mascaradă. (~ cuiva în comportare.)




"If for honesty
You want apologies
I don’t sympathize
If for kindness
You substitute blindness
Please open your eyes…"





.

Cine sunt ... Ingerii ?




 
Cuvântul "înger" derivă din grecescul "angelos" care înseamnă "mesager". După cum ne sugerează şi numele lor, îngerii au rolul de a intermedia relaţia omului cu Dumnezeu, transmiţând mesajele de la Divinitate către om şi invers, de la om către Dumnezeu. Dar ei nu sunt doar nişte simpli mesageri în înţelesul strict al cuvântului ; ei au sarcina şi de a ne ghida şi susţine pe lungul drum al vieţii.

Îngerii reflectă perfecţiunea divină: bunătate şi generozitate infinită, fiind capabili de o dragoste nelimitată şi beneficiind mereu de o mare fericire pe care doresc să o împărtăşească cu noi. Ei cunosc instantaneu consecinţele nenumărate ale unui principiu sau miile de faţete ale realităţii. Cunosc secretele naturii, stăpânesc legile care guvernează Universul, sunt păstrătorii unei ştiinţe foarte vaste şi a unei înţelepciuni infinite. Ei lucrează constant pentru binele omului, întotdeauna şi pretutindeni. Chiar dacă noi nu percepem prezenţa lor şi nu le acordăm nici un gând, îngerii veghează asupra noastră în orice clipă, ne ajută în momentele dificile şi ne apără de tot felul de pericole.

Îngerii se află pretutindeni: ei veghează asupra caselor, ne însoţesc în călătorii, sunt alături de persoanele care suferă şi care au nevoie de susţinere şi consolare în momentele de descurajare. Nefiind îngrădiţi de legile impuse de materie, ei se pot deplasa cu o viteză inimaginabilă pentru noi, care suntem constrânşi de legile spaţiului şi ale timpului ; este suficient să ne gândim la ei şi imediat sunt alături de noi, gata să ne ofere ajutorul lor preţios.

În întreg Universul, fiecare înger are atribuţii precise. Galaxiile, planetele, stelele sau, dacă vorbim de lumea în care trăim, oceanele, râurile, oraşele, naţiunile, sunt încredinţate supravegherii îngerilor. Pentru a-şi îndeplini misiunea pe care o au pe Pământ, ei se consacră foarte mult pentru ghidarea şi protecţia oamenilor.

Încă de la naştere, fiecare fiinţă umană este lăsată sub protecţia unui înger care are sarcina precisă de a o asista în orice moment al vieţii sale, fără s-o abandoneze niciodată. Fiecare persoană are deci propriul său înger păzitor, indiferent de rasă, cultură sau religia de care aparţine. Chiar şi persoanele care spun că sunt atee, materialiste convinse sau cele care refuză să creadă într-o altă dimensiune decât cea terestră, au un înger personal.

Dar ce face mai precis îngerul nostru păzitor? Probabil că n-o să ştim niciodată cu precizie în cursul vieţii noastre terestre. Nu ştim niciodată exact cât de mult veghează şi câte fac pentru noi proprii părinţi pe care îi cunoaştem şi îi percepem fizic, cum am putea şti precis câte fac îngerii care nu sunt vizibili ochilor noştri fizici ? Dar, dintre numeroasele lucruri pe care le fac, putem enumera câteva dintre ele.

Îngerul nostru personal ne fereşte de pericolele care ne pândesc fără ca noi măcar să le bănuim ; ne îndeamnă să ne deschidem către ceea ce este bun şi să evităm răul ; are sarcina de a transmite mai departe rugăciunile noastre şi intervine neobosit pentru ca noi să primim întotdeauna dragostea divină.

În împrejurări particulare, îngerul păzitor se manifestă şi sub aparenţe perceptibile nouă, iar când este absolut necesar, poate lua formă umană pentru a disipa confuzia şi dezorientarea celui căruia i-a fost dat să-l vadă. Numeroase persoane care au intrat în contact cu îngerii îi descriu ca fiind creaturi înaripate, radiind de lumină şi schimbându-şi fără încetare culoarea şi forma. Relatările celor care spun că au întâlnit un înger într-un moment particular al vieţii lor sunt destul de diferite. Aceste persoane vorbesc în general despre fiinţe în carne şi oase care le-au ajutat în situaţii de urgenţă, pentru ca ulterior să dispară în mod misterios. Nimic nu ne împiedică să credem că persoanele întâlnite aparent întâmplător într-un moment al vieţii (poate chiar în circumstanţe banale) ar putea fi îngeri : fiinţe cu care ne intersectăm în drumul nostru şi care, înainte de a pleca, au rostit cuvinte potrivite pentru a ne lumina şi a ne modifica profund viaţa.

Efectul de Bumerang





Se intampla adesea sa te simti nedreptatita, nefericita, furioasa... si sa urmeze o nevoie imperioasa de a-i plati cu aceeasi moneda sau in orice alt fel persoanei care te-a facut sa treci prin asta. Motivele sunt intr-un numar surprinzator de mare: iubitul tau a calcat pe bec, ti s-au spus cuvinte pe care nu le meritai sau minciuni, catelul ti-a ros pantofii nou-nouti sau cineva a trecut inaintea ta la coada la care astepti de un sfert de ora. Cum sa nu te enervezi? Cum sa nu vrei sa simta si cealalta persoana macar putin din ce-ai simtit tu? Cum sa nu-ti doresti o pedeapsa?

Inainte de a te avanta intr-o asemenea actiune, iata cateva detalii la care sa te gandesti. Intr-adevar, e mai greu sa iei in calcul logica atunci cand esti furioasa sau indurerata, dar s-ar putea sa-ti para bine ca ai facut-o...


Chiar merita?

Analizeaza putin situatia care te enerveaza. Si ce daca individia aceea aiurita te-a lovit din neatentie si ti-ai varsat cafeaua pe haine? Ce rezolvi daca tipi la ea sau, mai rau, ii intorci "favoarea"? S-ar putea ca, mai tarziu, dupa ce a trecut momentul de furie, sa-ti vina sa-ti dai singura palme cand iti amintesti. Ideea unei astfel de reactii este sa te simti mai bine, nu mai rau. Daca te simti mai rau, razbunarea isi pierde scopul, nu-i asa? La urma urmei, poate ca nu se spune degeaba ca razbunarea este arma prostilor...


Rareori aduce satisfactie

In momentul in care esti suparata, da, vrei neaparat o compensatie! Dar de putine ori se intampla sa obtii satisfactia asteptata. Chiar daca iti iei revansa, sunt sanse mari sa fii mai putin multumita decat credeai, indiferent cat de justificata ti se pare o pedeapsa. De fapt, e chiar mult mai posibil sa apari doar ca "omul rau" in aceasta situatie. Altii, care cunosc mult mai putin imprejurarea, ar putea considera ca tu esti cea rautacioasa. Si nu ai vrea sa treci drept o persoana rea si razbunatoare, nu-i asa?

In plus, probabil ca nici macar nu va iesi cum iti doreai tu. Cand actionezi din furie, frustrare sau durere, nu poti fi atat de eficienta ca atunci cand esti lucida si... rezultatul poate sa fie dezastruos! Cum ar fi ca, incercand sa ranesti pe altcineva (fizic sau psihic) sa te ranesti pe tine sau pe cineva care nu are nicio legatura cu asta? Vei ajunge sa-ti regreti furia, deoarece consecintele ar putea fi severe. Si chiar nu e indicat ca o simpla frustrare sa ajunga sa-ti scape de sub control.


Conceptiile difera de la persoana la persoana

Asta apropo de justificat sau nejustificat. Fiecare gandeste diferit si pentru fiecare alte lucruri sunt importante. Chiar daca tie ti se pare ca altcineva a actionat gresit, poate ca respectivul a considerat ca asa a fost bine. Daca o persoana sau alta iti spune tie ca procedezi gresit, cand tu esti convinsa de contrariu... cine are dreptate? Probabil cel mai repede vei crede ca tu. De ce n-ar crede si altcineva la fel?

Inainte de a reactiona, mai mult sau mai putin violent, intreaba-te de ce ai fost tratata astfel. Poate ca celalalt a avut alte motive decat crezi tu sau are alt sistem de valori. In acest caz, fie te retragi, fie lamuresti calm situatia si diferentele de opinie.

Creezi si mai mult rau

Cineva ti-a facut rau. OK. Daca te razbuni, faci la randul tau un rau, atat tie, cat si celui care te-a ranit pe tine. Asta ar putea avea drept urmare dorinta celuilalt de a se razbuna si de a-ti face un nou rau. Rezulta o adevarata reactie in lant, un cerc vicios de rea vointa din care nu poti iesi decat atunci cand iti vei schimba perspectiva si vei dovedi maturitatea necesara pentru a-l rupe, renuntand la rautati infantile.


Distruge caracterul

A-ti lua revansa pentru fiecare greseala facuta de altii nu e tocmai un scop nobil in viata. E mult mai util sa incerci sa-ti vezi de viata ta si sa fii fericita, decat sa-ti alimentezi singura ura si dorinta de razbunare! Nu-i mai placut sa faci ce-ti place decat sa obtii o satisfactie indoielnica facand rau altcuiva? Razbunarea nu e decat o cale spre distrugere si autodistrugere, pe care e mult mai indicat s-o eviti.


Consumi prea multa energie

Dorinta de razbunare, pe langa sentimentele negative puternice de care e nevoie pentru a o sustine, mai cere si o cantitate considerabila de energie. Fie ca e vorba de o razbunare spontana sau de una elaborata, iti cere efort si iti ia mintea de la alte lucruri. E mult mai constructiv sa folosesti toata aceasta energie facand ceva mai practic, ceva care sa-ti faca bine tie si nu orgoliului tau, si asta doar temporar.


Viata se razbuna pentru tine

Aminteste-ti: nu ti s-a intamplat niciodata sa observi, in cazul tau sau al altora, ca viata are bunul obicei de a razbuna un rau, la momentul potrivit, poate intr-un mod mult mai eficace decat te-ai fi putut gandi tu? Si cel mai adesea e vorba de ceva mult mai important pentru cel care a facut un rau, decat clasicul "ochi pentru ochi".

Daca alegi sa te razbuni, probabil ca viata iti va intoarce tie acest rau. Si nici macar nu are vreo legatura cu religia. E vorba de legea echilibrului, care, fie ca ne dam seama sau nu, exista in intregul univers.


Solutia?...

Exista doua reactii sanatoase in cazul in care cineva iti face rau, ca alternative pentru razbunare. Fie incerci sa influentezi intr-un mod pozitiv persoana in cauza, prin discutii sau reactii mature si intelegatoare, fie te retragi si ignori neplacerea, asigurandu-te doar ca data viitoare vei fi tu insati mai atenta sa nu ti se mai intample, invatand cu maturitate lectia imprejurarii respective.

.