Ce este Zodiacul ?



 


Zodiacul este acea regiune a sferei cereşti care are forma unui brâu ce este situat de o parte şi de alta a Eclipticii. Ecliptica este cercul de pe sfera cerească pe care Soarele se mişcă, în mod aparent, într-un interval de un an (spunem se mişcă aparent, deoarece în realitate, Pământul se învârte în jurul Soarelui).

Pentru a înţelege mai bine ce este zodiacul, vom face câteva precizări:

1) Soarele împreună cu planetele care se rotesc în jurul lui se află aproximativ în acelaşi plan. Mai exact, Sistemul Solar decupează din sfera cerească o „felie” cilindrică aproape plată.

2) Dacă ne-am uita pe cer prin această „felie” de cilindru, cu “podeaua” şi “tavanul” opace, am vedea dintre toate constelaţiile doar câteva şi anume pe acelea care se află pe banda exterioară a cilindrului nostru.

3) Constelaţiile care se văd în acest caz sunt în număr de 12 şi ele sunt tocmai acelea care au primit denumirea de constelaţii zodiacale.



Aşadar, această bandă astrală sau acest brâu se împarte în 12 sectoare, fiecare de câte 30˚ [astfel încât 30˚ x 12 = 360˚ - cercul (brâul) complet]. Un sector de 30˚ reprezintă un semn zodiacal numit popular zodie.



Observaţii:



1. Deşi constelaţiile zodiacale nu se încadrează perfect într-un sector, semnele zodiacale au fiecare 30˚ şi ele se determină după cum urmează. Cercul zodiacal începe de la punctul de 0˚, care corespunde echinocţiului de primăvară. Practic astfel se determină punctul de 0˚ şi acesta marchează prima zodie, cea a Berbecului. Apoi urmează, în ordine, Taurul, Gemenii, Racul, Leul, Fecioara, Balanţa, Scorpionul, Săgetătorul, Capricornul, Vărsătorul şi Peştii.



2. Figurând aceste zodii pe un cerc zodiacal, observăm că ele se află, două câte două, faţă în faţă sau cu alte cuvinte sunt opuse la 180˚. Avem astfel perechile Berbec – Balanţă, Taur – Scorpion, Gemeni – Săgetător, Rac – Capricorn, Leu – Vărsător şi Fecioară – Peşti.



3. Dacă la data echinocţiului de primăvară ştim că am intrat în zodia Berbecului, data echinocţiului de toamnă marchează începutul zodiei Balanţei. La fel, data solstiţiului de vară marchează începutul zodiei Racului şi data solstiţiului de iarnă – începutul zodiei Capricornului.


Observăm că zodiile sunt într-o strânsă legătură cu anotimpurile şi cu desfăşurarea acestora.

(Datele de început şi de sfârşit ale zodiilor sunt aproximative, ele depinzând de data la care are loc echinocţiul de primăvară în anul respectiv.)