Cine iti saboteaza ... Relatia ?



 

Spui ca viata ta sentimentala este demna de toata mila. Si probabil ai dreptate cand spui asta. Dar te-ai intrebat de ce?  Cu siguranta ai sa-mi spui ca te-ai intrebat si asta. Si inca te mai intrebi, nu-i asa? Insa tu cauti raspunsul unde nu trebuie. De aceea nu-l gasesti. Il cauti in ceilalti, in exteriorul tau. Te-ai intrebat vreodata unde gresesti tu? Poate esti convinsa ca nu gresesti nicaieri, ca nu ai ce sa-ti reprosezi. Cu toate acestea, raspunsul este in tine, in interiorul tau. Acolo trebuie sa-l cauti. Extreriorul nostru, lumea, este doar o oglinda a felului in care ne raportam ceilalti. Ceilalti doar ne raspund. Cu siguranta ai dreptate cand spui ca toti barbatii sunt la fel, pentru ca tu ii faci pe ei sa se comporte la fel. Prin atitudinea ta, prin felul in care te raportezi la ei, prin convingerile pe care le ai despre relatii in general si despre barbati in particular, atragi invariabil acelasi comportament.

Asa cum spuneam intr-un post anterior, convingerile sunt cele care influenteaza calitatea relatiilor pe care le avem cu cei din jurul nostru. Daca convingerile tale despre barbati si relatii sunt eronate atunci nu ma mir ca relatiile tale sunt sortite esecului inca din fasa.

Exista o sumedenie de convingeri gresite care ne saboteaza relatiile sentimentale. Pana nu reusim sa le identificam si sa le schimbam, nu reusim sa avem relatia pe care ne-o dorim. Am sa trec in revista o serie de astfel de convingeri, eronate, asteptand de la tine sa completezi cu altele, convingeri ale tale, pe care le-ai identificat, sau ale celor din jurul tau, pe care le-ai observat la celelalte femei.  

Daca ma iubeste, va sti ce-mi doresc. Iubirea lui pentru tine nu-l transforma in clarvazator. Este adevarat ca atunci cand un barbat te iubeste va face tot ce-i sta in putinta pentru a-ti fi bine sau pentru a te face fericita dar asta nu inseamna ca iti poate citi gandurile. Poate observa ca esti nemultumita sau nefericita dar nu stie de ce, daca tu nu ii spui ce-ti doresti sau ce astepti de la el. Oamenii iubesc diferit iar daca el nu te iubeste cum vrei tu asta nu inseamna ca nu te iubeste deloc. Spune-i cum vrei sa te iubeasca si o va face! 

Daca ma iubeste, trebuie sa lupte pentru mine. Asa stateau lucrurile in basmele pe care ni le citeau parintii, Fat Frumos trecea prin foc si para pentru Ileana Cosanzeana, se lupta cu balaurul fioros pentru inima ei. In viata reala lucrurile stau altfel. Viata s-a schimbat, femeile s-au schimbat, am vrut egalitate si o avem. De ce ar trebui barbatii sa faca mai mult intr-o relatie daca suntem egali? Fiecare are rolul sau in relatie. De ce ar trebui sa lupte mai mult? Pentru ca sunt barbati? Pentru ca doar asa ne demonstreaza ca ne merita? Basmele se termina intotdeauna in momentul in care cei doi se casatoresc. Din punctul in care incepe cu adevarat relatia dintre cei doi, doar imaginatia noastra poate completa ce-a fost mai departe. Sa fi fost prost? Realitatea pe care o traiesti tu, asa ar spune.

Daca nu-mi face cadouri inseamna ca nu ma iubeste. Exista mai multe feluri de a iubi, de a-ti manifesta sentimentele pe care ne nutresti pentru persoana iubita. Unii isi manifesta iubirea prin cuvinte de incurajare, prin sprijin si suport neconditionat, altii prin timpul pe care ti-l acorda, atentia pe care ti-o ofera, altii ofera cadori, altii isi pun serviciile in slujba ta iar altii isi manifesta sentimentele prin contat fizic, atingeri, mangaieri, imbratisari.  Descopera cum iubeste barbatul de langa tine!

O relatie de iubire imi aduce fericirea. Daca nu poti fi fericita de una singura ci doar alaturi de un barbat asta inseamna dependenta, nu iubire. Fericirea este o datorie si o responsabilitate personala. Ea se compune din mici placeri, aparent nesemnificative, din lucruri pentru care esti recunoascatoare. Daca singura nu poti sa fi fericita, nu te simti implinita si multumita de tine, nu vei putea sa fi fericita nici in doi. Barbatul de langa tine nu intra in viata ta cu doza zilnica de fericire pe care ti-o va administra la ore fixe. Nu veti trai in simbioza, tu iti vei pastra, sau asa ar trebui,  toate, sau majoritatea, obiceiurilor pe care le aveai pana la sosirea lui in viata ta. Iti vei trai in continuare viata, independent de barbatul de langa tine. Doar ca acum pe langa viata ta mai este si viata voastra.

O mare greseala pe care o fac multe femei este ca dupa ce incep o relatie cu un barbat, renunta cu totul la viata lor de inainte si devin dependente de relatia sentimentala, spre disperarea barbatului care se indragostise de o femeie activa si independenta.

Cum il educi asa il ai. Ai tot auzit acest indemn, poate la mama ta sau poate la bunica ta. Atunci cand te indragostesti de un barbat, te indragostesti de felul in care este el in momentul in care il cunosti. Poate nu este perfect, dar tu esti? A incepe o relatie cu un barbat cu gandul ca are potential dar ar mai trebui prelucrat putin, nu o sa te duca decat spre un esec. Oamenii nu se schimba pentru ca ii schimbam noi sau pentru ca asa vrem noi, se schimba numai daca vor si numai ca urmare a faptului ca noi ne-am schimbat. Nu avem putere asupra celorlalti ci doar asupra noastra. Schimbandu-ne pe sine putem schimba oamenii din jurul nostru sau chiar lumea intreaga. Mai mult, un barbat care simte ca vrei sa-l schimbi se va simti defect, incapabil sa te multumeasca si va cauta o femeie pentru care el este perfect asa cum este.

Certa este nociva pentru cuplu.  Este gresit sa crezi ca cearta este daunatoare unui cuplu si sa eviti cu orice pret sa te certi. Cearta inseamna evolutie, schimb de idei, de conceptii. Inseamna sa-ti faci auzite nemultumirile, nu sa le tii pentru tine asteptand sa dispara sau sa se rezolve de la sine. Ceea ce poate deteriora relatia este felul in care te certi, nu cearta. Si cearta ca orice alta interactiune intre doua persoane presupune respectarea unor reguli necrise.

Sexul nu este important. Nimic mai neadevarat. Se spune despre sex ca atunci cand exista si este de buna calitate conteaza doar in proportie de 20%, pe cand atunci cand lipseste sau este de proasta calitate, conteaza in proportie de 80%. Nimic nu apropie mai mult doi oameni ca intimitatea. Cand facem dragoste ne bucuram de intimitate absoluta, intimitate ce nu poate fi subtituit prin nimic altceva. O relatie este mentinuta de trei stalpi: increderea, banii si sex.

Caut pe cineva opus mie. Poate crezi ca asa nu te vei plictisi niciodata sau crezi ca asa vei gasi pe cineva care sa te completeze. Este adevarat ca extremele se atrag dar pe termen lung se distanteaza. Cineva foarte diferit de tine te va atrage si chiar te va stimula, la inceput, insa pe parcurs, in relatia voastra, se vor acumula multe compromisuri si multa frustrare pentru ca, in timp, veti descoperi ca nu va doriti acelasi lucru si ca vreti sa mergeti in directii diferite. 

Iubitul meu trebuie sa-mi rezolve problemele. De ce? Iubitul tau nu este nici tatal tau, nici mama ta, nici clona ta pe care o trimiti sa rezolve in locul tau. Esti adult si trebuie sa-ti porti de grija singura. Iubitul tau te ajuta atunci cand aveti de rezolvat probleme ce tin de relatia voastra. Problemele tale nu devin automat problemele voastre dupa ce un barbat a intrat in viata ta. Daca iti vei privi relatia ca fiind un container de gunoi in care tu arunci probleme tale, frustrarile tale, nefericirea ta si te astepti ca iubitul tau sa curete tot, atunci relatia nu va dura prea mult.

Daca te-ai regasit in cele scrise mai sus si ti-ai mai identificat si alte convingeri care iti saboteaza relatia este momentul sa te opresti. Este momentul sa incepi sa-ti inlocuieste aceste convingeri cu unele sanatoase care sa nu-ti mai saboteze relatia. Nu te astepta la o schimbare de pe azi pe maine, convingerile sunt foarte puternice si e nevoie de timp pentru a ti le schimba. Insa primul pas tocmai l-ai facut, acum !

                                    
                                                                           by Loredana Ionascu


.