Oracolul Sabian






M-am sculat cu o pofta teribila de independenta ... Poate si datorita starii de frustrare care ma incearca de ceva timp. Dependenta de un partener, ma leneveste si sincer nu mai imi permit acest lux. Timpul meu a devenit pretios si sincer, fara a deveni egoist, imi propun sa nu ma mai las niciodata in letargia data de "clipele" unui amor himeric ...

Cum va spuneam, incerc sa fiu Liber si sa nu mai depind de "o iubire" ... Dragostea e folositoare, atunci cand poti realiza ceva suplimentar datorita acelei persoane. Cand ai ceva rezultate de progres (nu ma refer la amorul fizic) ... atunci cand construiesti ceva concret cu aceea persoana, merita sa te dedici unei iubiri ! Altfel, doar pentru placerile carnale, sincer consider ca e o pierdere de timp ...



ps. Am accesat Oracolul Sabian si iata ce am primit ca raspuns, apropo de anterioara postare ...


O calareata fara sa, intr-un circ, isi prezinta periculosul ei talent

Poti sa crezi cu pasiune in ceea ce faci, dar ca sa arati asta celorlalti iti poti asuma riscul de a-ti exprima sentimentele cu hotarare si abilitate. Acest lucru, facut corect, nu poate decat sa impresioneze.

Avantaj: Sfidarea gravitatiei. Controlarea propriilor instincte animale. Curaj si stapanire a propriilor energii.

Dezavantaj: Prin "demonstratie" poti pierde acest control si poti cadea. Cautarea de aplauze. A face pe nebunul cu energiile naturii.


                                      

                                                                               Ce ziceti ... interesanta "concidenta"  ?






Dependent de Independenta







Am să vă cânt un cântec despre cai,
Cum pe planetă nu mai au ei preţ.
Un cântec despre iad şi despre rai,
Despre caii fără călăreţi.

O, cailor, cailor fără zăbale,
Cu nechezături senzuale,
Cailor, cailor, o, caii mei,
O, cailor, cailor fără de şei.

Am să vă spun, cu ochi de lacrimi plini,
Că pe pământ sunt cai tot mai puţini,
Că trandafirul e mai plin de spini,
Şi că pe străzi vuiesc maşini.

Gândiţi-vă la caii vii acum,
Mereu fugind pe ultimul lor drum,
Statui de sete şi statui de fum,
Plângând nebun şi nechezând postum.

Şi de pe caii voştri fără vieţi,
Voi, oameni zâmbitori şi vorbăreţi,
Descălecaţi cât încă mai puteţi,
Să-i mai eliberaţi, voi, călăreţi.

V-am spus aceste vorbe despre cai,
Cum ei s-au dus acuma sunt stafii.
Însă de unde-or fi, din iad, din rai,
În viaţa asta tot vor mai veni,

Superbii cai din nou vor reveni.





multumesc Adrian Paunescu