Sunt ... CER






Cu fruntea-n cer, picioarele-n pamant...
Sunt fapta, gand si sunt cuvant.
As putea oricand, sa zbor
Acolo sus dupa un nor.
Eu singur nu ma simt, in partea mea de cer.
Ci doar aici, insingurat, nu pot decat sa sper,
Sa ma fac de un alt suflet inteles
Sa pot sa-mpart ce am cules
Din astri si chemarea mea.
De vina-i soarta...numai ea?
Caci singur sunt, din rasarit pana-n apus.
Si tot ce-n spirit sunt, aicea nu-s.
Venim chiar singuri si aproape goi.
Plecam tot singuri neluand nimic cu noi.
Traim asa cum am venit si cum plecam.
Desertaciune-i tot ce noi acumulam.
Si ce ramane atunci din tot ce ai fost?
O viata irosita fara rost?
Mai mult decat atat...e fapta, gand si e cuvant,
E amintirea a ceea ce ai dat.
Te-ai daruit pe tine neincetat.
Nu pe acel Tu micut si usor frivol,
Ci pe acel Tu ce-si are in cunoastere izvor.
Deci tot ce-a fost pamant se duce iar...
Doar ce a fost cer nu este in zadar.
Iti pui amprenta peste ceilalti vii
Un suflet si o simtire de-ai sa fii.
Zadarnic nu-i nimic, mi-e totul clar, acum
Si-nsingurat nu ma mai simt...pe al meu drum.
Caci tot ce-a fost o simpla plasmuire, de asteptari si nalucire
S-a destramat...fum efemer.
In locul lui ramase doar Lumina ...si mister
Sunt ... CER.


.