Povestea Broscuţelor



A fost odată un grup de broscuţe ... care voiau să se ia la întrecere. Ţelul lor era să ajungă în vârful unui turn foarte înalt. Se adunaseră deja mulţi spectatori, pentru a urmări cursa şi pentru a le încuraja pe broscuţe.

Cursa urma să înceapă. Totuşi, dintre spectatori, nu credea nici unul că vreuna dintre broscuţe va reuşi să ajungă în vârful turnului. Tot ce se auzea erau exclamaţii de genul: „Oh, ce obositor!!! Nu vor reuşi niciodată să ajungă sus!“ Sau: „Nici nu au cum să reuşească, turnul este mult prea înalt!“


Broscuţele începură să abandoneze ... Cu excepţia uneia singure, care se căţăra vioaie mai departe ...
Spectatorii continuau sa strige : „E mult prea obositor! Nu va putea nimeni să ajungă sus!“
Tot mai multe broscuţe se resemnau şi abandonau... Doar una singură se căţăra consecvent mai departe. Nu voia cu nici un chip să abandoneze!

În final renunţaseră toate, cu excepţia acelei broscuţe care, cu o imensă ambiţie şi rezistenţă reuşi să ajungă singură în vârful turnului.
După aceea, toate celelalte broscuţe şi toţi spectatorii au vrut să afle cum a reuşit broscuţa să ajungă totuşi în vârf, dupa ce toate celelalte se văzuseră nevoite să abandoneze cursa.

Unul dintre spectatori se duse la broscuţă să o întrebe cum de a reuşit să facă un efort atât de mare şi să ajungă în vârful turnului.
Aşa s-a aflat că... broscuţa învingătoare era SURDĂ!!!


Morala ?

Nu asculta niciodată de oamenii care au prostul obicei de a fi întotdeauna negativi şi pesimişti... fiindcă ei îţi răpesc cele mai frumoase dorinţe şi speranţe pe care le porţi în suflet!
Gândeşte-te mereu la puterea cuvintelor, căci tot ceea ce auzi sau citeşti te influenţează în ceea ce faci!
Prin urmare , FII MEREU… OPTIMIST!
Si, mai ales, fii pur şi simplu „SURD“ când cineva îţi spune ca nu-ţi poţi realiza visurile!