Un fluture cu aripi pictate, desfăcute în zbor spre înalt, m-a purtat azi noapte, în zări nevisate, în zig–zag prin livezi înflorite, printre ronduri de flori, departe înspre nori, deasupra albastrului din ape, prin lanuri de grau verde ...
A adormit, acoperindu-mă cu aripa sa catifelata. S-a trezit şi a privit cu uimire curcubeul ce se scurgea unind două ape despărţite de zări, două depărtări spălate de ploi, două suflete rătăcite ... două inimi dornice să iubească şi să fie iubite.
Visez ca într-o zi să ajung la o margine de lume şi atunci o să beau o cupă din curcubeu ... Din trupul meu ştiu că vor creşte aripi ce vor putea sa mă poarte spre sufletul tău, spre o altă zare, spre o nouă depărtare, spre tine, spre dorinţa ce ne uneşte ... ce ne apropie şi ne face să dăm viaţă visului ce ne-a unit, din iubirea ce ne-a cuprins ...
.
